Șoc total cu Novak Djokovic la Indian Wells! A fost eliminat de un italian, lucky loser: e o rușine fără precedent pentru liderul ATP

Cea mai mare surpriză a începutului de an în circuitul ATP s-a consemnat în această noapte și este eliminarea liderului mondial Novak Djokovic în turul al treilea al turneului de la Indian Wells.

Sârbul a fost învins surprinzător de italianul Luca Nardi (20 de ani, locul 123 mondial), care s-a impus cu 6-4, 3-6, 6-3, obținând cea mai importantă victorie a carierei. De menționat faptul că Luca Nardi a fost eliminat de la Indian Wells în calificări, dar a intrat pe tablou ca „lucky loser”.

Surpriza anului în tenis. Novak Djokovic, eliminat de la Indian Wells! L-a învins un jucător de 20 de ani venit din calificări

Italianul, care n-are niciun titlu în carieră, a dezvăluit înaintea meciului că Djokovic este unul dintre idolii săi, el crescând cu fotografiile lui Nole pe pereții camerei sale.

Nardi a reușit astfel o performanță unică: a devenit primul lucky loser care a reușit să câștige vreodată în fața sârbului.

Victoria contra lui Djokovic este cel mai mare succes din cariera jucătorului, care n-a ajuns niciodată pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam. Nardi va intra, de săptămâna viitoare, în Top 100 ATP, o nouă premieră în cariera sa. El va evolua în optimi cu americanul Tommy Paul.

Cât despre Djokovic, liderul mondial era văzut de statisticieni drept jucătorul cu cele mai mari șanse la cucerirea trofeului la Indian Wells. Supercomputerele celor de la Opta îi ofereau 20% șanse sârbului să se impună în ultimul act, următorul favorit de pe listă fiind campionul de la Australian Open, Jannik Sinner.

„Nole” are în palmares cinci trofee la prestigiosul turneu din California, Indian Wells, dar nu a fost prezent la precedentele patru ediții, din diferite motive. Eliminarea i-a luat lui Djokovic ocazia să își treacă în palmares al 41-lea ATP 1000 al carierei. Totodată, sârbul este fără trofeu câștigat în 2024, an în care a înregistrat opt victorii și trei înfrângeri.

  • cinci titluri are Novak Djokovic la Indian Wells: 2008, 2011, 2014, 2015 și 2016. Sârbul e și jucătorul cu cele mai multe titluri de Masters, 39, fiind urmat de alte nume celebre ale tenisului mondial: Rafael Nadal, 36, și Roger Federer, 28 – retras din tenis
Publicat: 12 03. 2024, 09:03
Actualizat: 12 03. 2024, 09:48