Simona Halep, încântată de calificarea în semifinale la Dubai: „Este greu să joc cu Sabalenka, mai ales că e mai înaltă decât mine”

Simona Halep a obținut o nouă victorie la Dubai și are șanse mari să obțină un nou titlu important

Simona Halep s-a calificat în semifinale la WTA Dubai după ce a trecut de Aryna Sabalenka, scor 3-6, 6-2, 6-2. Românca a reușit să schimbe abordarea jocului după primul set, în care a fost dominată, și a obținut în cele din urmă victoria. A fost al patrulea meci direct dintre Halep și Sabalenka, iar românca a reușit să se impună în trei dintre ocazii.

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care au susținut-o: „Îmi place să joc la Dubai”

„E mereu greu împotriva ei, mai ales că este mai înaltă ca mine. Și are mai multă putere. A fost nevoie să joc mai repede, să schimb unele lucruri după primul set. A trebuit să blochez unele lovituri, până la urmă a ieșit totul bine. Peste tot am suportul fanilor, dar îmi place foarte mult să joc la Dubai. Le mulțumesc tuturor celor prezenți. Am jucat la Melbourne cu Jennifer Brady, nu a trecut mult timp de atunci. Va fi o zi nouă, un adversar nou, deci trebuie să fiu concentrată”, a declarat Simona Halep la finalul partidei pe care a câștigat-o cu Aryna Sabalenka.

Partida dintre Simona Halep și Jennifer Brady, din semifinalele WTA Dubai, a fost programată vineri, după ora 17:00. Halep și Brady s-au înfruntat în primul tur la Australian Open 2020, iar Simona a obținut o victorie în minimum de seturi. Totuși, jucătoarea din SUA i-a pus mari probleme româncei în manșa întâi, ba chiar a avut șansa de a închide acel set în favoarea ei.

Pentru calificarea în semifinale la Dubai, turneu de categorie Premier, Simona Halep va primi și 185 de puncte în clasamentul WTA. Deși anul trecut era eliminată în sferturile de finală ale competiției, are 190 de apărat din 2019, când turneul era mai bine cotat, de categorie Premier 5.

Publicat: 20 02. 2020, 21:04
Actualizat: 20 02. 2020, 21:09