Simona Halep, achiziție de lux lângă București! Ce investiție vrea să facă pe un teren de 5 milioane de euro

Simona Halep, investitie de lux langa Bucuresti
Vezi galeria foto - 15 poze

În așteptarea revenirii pe terenul de joc, Simona Halep are grijă și de afacerile familiei. Numărul 2 mondial, cunoscut pentru investițiile în imobiliare, a cumpărat un teren pe malul Lacului Snagov, acolo unde a demarat ridicarea unei vile.

Mai sunt mai puțin de cinci săptămâni până la startul Australian Open, iar Simona Halep își dorește să joace foarte bine la primul mare turneu al anului. Competiția se va desfășura în perioada 8-21 februarie, iar jucătoarea noastră a intensificat antrenamentele.

Simona are toate motivele să tragă tare pe finalul carierei din tenis. Jocul cu mingea la fileu i-ar putea aduce alte milioane bune în conturi. Simona Halep a câștigat aproape 40 de milioane de dolari până acum, în urma prestațiilor de pe terenul de joc.

Simona Halep, achiziție de lux lângă București! Ce investiție vrea să facă pe un teren de 5 milioane de euro

Simona Halep a investit o sumă considerabilă pentru cumpărarea unui teren în zona Lacului Snagov. Pe malul Lacului Snagov, în apropierea Complexului de Pregătire Izvorani, în comuna Ciolpani, sat Izvorani, Simona Halep intenționează să își construiască o vilă de lux, notează Telekom Sport.

Terenul i-a aparținut cândva lui Ionuț Lupescu, care l-a vândut unui om de afaceri. Acesta l-a evaluat la 4-5 milioane de euro.

Terenul are acces direct la Lacul Snagov, iar Simona Halep intenționează să ridice și un hambar pentru ambarcațiuni.

Simona Halep se dovedește o foarte inspirată afaceristă. Jucătoarea are în proprietate mai multe clădiri pe litoralul românesc, dar și hoteluri în zona montană, în Poiana Brașov. Recent, Simona a achiziționat o proprietate de lux în zona Primăverii din București.

Mai mult, Simona a cumpărat zeci de hectare de teren în județul Constanța, unde a plantat viță de vie și va deschide o cramă.

Căștigătoare a Roland Garros (2018) şi Wimbledon (2019), Simona Halep a câștigat din tenis premii de 37.045.910 de dolari.

Publicat: 06 01. 2021, 18:06
Actualizat: 06 01. 2021, 18:08