L’Equipe scrie despre ruptura dintre Simona Halep și Patrick Mouratoglou!

Simona Halep a decis să rupă orice legătură cu Patrick Mouratoglou după ce a fost suspendată patru ani pentru dopaj, iar jurnaliștii de la L’Equipe au reacționat după dezvăluirile făcute de fostul lider WTA.

După ce Simona Halep a recunoscut că nu a mai vorbit cu Patrick Mouratoglou de câteva luni, jurnaliștii francezi de la L’Equipe au scris despre ruptura dintre jucătoarea de tenis din România și antrenorul francez.

Ce au scris jurnaliștii de la L’Equipe despre ruptura dintre Simona Halep și Patrick Mouratoglou

Francezii susțin că Simona Halep este extrem de dezamăgită de Patrick Mouratoglou, antrenorul care și-a asumat faptul că Simo a luat suplimentele contaminate la indicațiile lui.

„Simona Halep își exprimă dezamăgirea față de fostul său antrenor, Patrick Mouratoglou,” a titrat L’Equipe, care a publicat și declarațiile făcute de Simona Halep în interviul acordat Euronews.

Patrick Mouratoglou a fost pus la zid și de presa din țara sa natală după dezvăluirile făcute de Simona Halep. „Ultimele declarații ale Simonei Halep îți dau fiori pe șira spinării. Ce ne surprinde cel mai mult e atitudinea clanului Mouratoglou. Dacă la început a ieșit public și a apărat-o pe Halep, declarând că e inocentă, odată cu trecerea timpului se pare că nu mai e prea important cazul pentru el.

Un an mai târziu, Simona e singură. Se luptă singură să își salveze cariera, deși pare tot mai clar că nu mai poate face nimic. După ce o perioadă a încercat să dea de înțeles că relația cu Mouratoglou e una bună.

Acum a decis să iasă în față și să vorbească despre fostul antrenor. Putem spune că relația lor nu mai reprezintă nimic în momentul de față. Despre ultimul contact cu Mouratoglou, Simona Halep s-a rezumat la a spune că ’nu am vorbit de câteva luni’. Asta spune totul!”, au scris jurnaliștii francezi.

Simona Halep a rupt orice legătură cu Patrick Mouratoglou

Simona Halep a rupt legătura cu Patrick Mouratoglou după ce a fost suspendată de ITIA patru ani pentru dopaj. Întrebată când a vorbit ultima oară cu antrenorul francez, Simo a declarat: „Nu de curând, acum câteva luni!”

Într-adevăr, a ieșit public. Mi-aș fi dorit să fi făcut asta puțin mai devreme. Am încetat să mai lucrez cu Academia Mouratoglu de ceva timp. Când m-am trezit în această situație, mi-a fost greu, pentru că mereu am avut încredere în echipele mele, în echipele anterioare și în toți cei cu care lucrez. Pentru că simt că, dacă am încredere, am șanse mai mari să am performanțe maxime. Am fost întotdeauna deschisă să învăț de la oameni. De aceea angajezi oameni, pentru că ai nevoie de informații, trebuie să devii mai bun.

Așa că mereu am avut încredere, iar încrederea mea este acum un pic zdruncinată. Pe viitor, nu știu cum va fi, dacă voi mai putea avea încredere din nou. Probabil va trebui să învăț. Pentru că acesta este principiul meu în viață, dacă angajezi pe cineva și lucrezi cu acea persoană, trebuie să existe încredere”, a mai spus Halep despre ruptura de Mouratoglou.

Publicat: 19 12. 2023, 20:38