Simona Halep vrea să uite de durerile de spate: „Plec în concediu cu cine îmi place și cu cine mă simt bine”

Numărul 1 mondial, Simona Halep, s-a întors în țară, luni dimineața, 22 octombrie, din Singapore, acolo unde se desfășoară, în aceste zile, Turneul Campioanelor. Liderul WTA a fost diagnostică cu hernie de disc, iar durerile de spate nu au lăsat-o să participe la ultima competiție din acest an.

La revenirea în țară, Halep a dezvăluit ce planuri are:

Încă simt dureri la spate. Deocamdată, îmi iau vacanță și o să plec în concediu cu cine îmi place și cu cine mă simt bine. Eu credeam că Wozniacki va câștiga Turneul Campioanelor (n.r. a fost învinsă în primul meci de Karolina Pliskova). A fost de departe cel mai bun an al meu.

Este o mândrie și o onoare că sunt cea mai cunoscută româncă, îmi dă numai lucruri pozitive. Mă bucur că oamenii apreciază aceste lucruri„.

Simona Halep a fost premiată pentru că a terminat pe primul loc în clasamentul „Porsche Race Singles”, ierarhie ce contabilizează punctele dobândite de jucătoare pe parcursul unui sezon în cele 4 turnee de Mare Șlem, 4 Premier Mandatory, cele mai bune două turnee Premier 5 plus 6 cele mai bune rezultate la restul turneelor.

Halep a primit cadou un Porsche și o pereche de adidași personalizați.

Simona a primit din partea sponsorului acestui clasament un automobil Porsche 718 Boxster GTS. Dar acesta nu a fost singurul cadou pe care Halep l-a primit înainte să plece de la Singapore. Organizatorii Turneului Campioanelor i-au făcut cadou o pereche de încălțăminte Nike în ediție unicat, personalizată pentru ocupanta locului 1 WTA.

Halep a cucerit în acest an trei trofee, la Shenzhen, Roland Garros și Montreal, și a mai pierdut trei finale, la Australian Open, Roma și Cincinnati.

Publicat: 22 10. 2018, 10:23
Actualizat: 22 10. 2018, 10:32