Simona Halep și-a anunțat noul antrenor. Cine o va pregăti pe jucătoarea noastră după ce a pierdut la Miami

March 18, 2024, Miami Gardens, Florida, United States Of America: MIAMI GARDENS, FLORIDA - MARCH 18: Simona Halep day 3 of the Miami Open at Hard Rock Stadium on March 18, 2024 in Miami Gardens, Florida. ...People: Simona Halep,Image: 857916444, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
Vezi galeria foto - 4 poze

Simona Halep și-a anunțat noul antrenor, chiar după meciul cu Paula Badosa, care a însemnat primul meci în circuitul WTA după mai bine de un an și jumătate de pauză.

Jucătoarea de tenis din România a anunțat că a încheiat un parteneriat cu spaniolul Carlos Martinez Comet. Încântată de alegere, Simona Halep speră ca noua colaborare să îi aducă satisfacție și să o readucă în postura de a se lupta pentru trofee.

Simona Halep și-a anunțat noul antrenor

Simona Halep a fost învinsă de spaniola Paula Badosa, cu 1-6, 6-4, 6-3, în prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 8.770.480 de dolari, în meciul său de revenire în circuitul profesionist, după o absenţă de un an şi jumătate.

Halep (32 ani) s-a înclinat după aproape două ore de joc (1 h 58 min), având o evoluţie promiţătoare, în ciuda absenţei sale îndelungate, darși a faptului că încă nu are o echipă tehnică stabilă.

Românca a încheiat cu 5 aşi şi cu nu mai puţin de 10 duble greşeli, în timp ce Badosa a avut 5 aşi şi 6 duble greşeli. Jucătoarea spaniolă a fost net superioară la capitolul winners (mingi direct câştigătoare), cu 35-18, dar a avut şi mai multe erori neforţate, 53-39.

Chiar dacă a evoluat promițător, Simona a avut multe erori, pe care speră să le îndrepte cu noul ei antrenor. Acesta va fi Carlos Martinez Comet, un tehnician spaniol, în vârstă de 49 de ani, născut la Barcelona. El a pregătit în carieră mai multe jucătoare de tenis, cele mai cunoscute fiind Clara Tauson, Svetlana Kuznetsova și Daria Kasatkina.

Am vorbit cu Carlos Martinez, o să am o perioadă de pregătire, de cunoaștere, să spun așa, după Miami, când mă voi întoarce în Europa. Sper să meargă bine, eu îl apreciez foarte mult, a lucrat cu jucătoare care mie mi-au plăcut foarte mult, cum a fost Svetlana Kuznetsova și îi admir munca foarte, foarte mult. Sper să ne înțelegem și sper să fiu aptă să muncesc la nivelul la care el își dorește și să facem treabă bună împreună”, a declarat Simona Halep pentru Digi Sport.

Cât a fost la Miami, Halep a fost ajutată de Horia Tecău și Darren Cahill, care au susținut-o cu sfaturi, însă ambii au angajamente în derulare.

La revenirea în circuit, Simona Halep, beneficiara unui wild card, va primi un cec de 23.250 de dolari şi 10 puncte WTA, graţie cărora va figura în clasamentul WTA publicat în data de 1 aprilie.

Publicat: 20 03. 2024, 10:19
Actualizat: 20 03. 2024, 10:37