Simona Halep și-a aflat posibila adversară din turul 2 de la Wuhan. Românca, a patra favorită din China

Simona Halep (6 WTA) va intra direct în turul secund al turneului de la Wuhan (China), fază în care va întâni câștigătoarea din partida Barbora Strycova (31 WTA) – Wang Xiyu (140 WTA).

Halep beneficiază de un tur liber înainte să debuteze la turneul din China. Ulterior, Halep se va duela fie cu reprezenta Cehiei, Strycova, fie cu cea a țării gazdă, Wang Xiyu.

La fel ca Simona Halep, Barbora Strycova, în vârstă de 33 de ani, a evoluat ultima oară la turneul de la US Open, la finalul lunii august, unde a fost eliminată în primul tur, după 6-3, 0-6, 1-6 contra ibericei Aliona Bolsova. Jucătoarea din Cehia a obținut cea mai bună performanță din carieră la turneele de Mare Șlem în acest an, când a ajuns până în semifinale la Wimbledon.

De partea cealaltă, Xiyu Wang, în vârstă de 18 ani, este posesoare a unei invitații la Wuhan. Tânăra jucătoare a reușit să ajungă pe tabloul principal la US Open 2019, însă a fost eliminată în primul tur de Kirsten Flipkens, scor 3-6, 6-2, 6-2.

Halep este cotată cu șansa a patra la câștigarea titlului la Wuhan. Principala favorită este liderul mondial Ashleigh Barty. În turul secund, australianca se va confrunta cu învingătoarea din partida Daria Kasatkina-Caroline Garcia.

Turneul Premier 5 de la Wuhan, dotat cu premii totale în valoare de 2.828.000 de dolari, se va desfășura în perioada 22-28 septembrie.

 

Publicat: 20 09. 2019, 16:37
Actualizat: 20 09. 2019, 16:38