Simona Halep și-a aflat adversara de la Dubai! Vești bune pentru fostul lider mondial

Simona Halep și-a aflat adversara de la Dubai, din primul tur!

Românca o va întâlni pe Alison Riske, care a ajuns pe tabloul principal după ce a beneficat de un wild-card.

Simona Halep și-a concediat colaboratorii români, pe Adrian Marcu și Daniel Dobre, și a luat o decizie total neașteptată, aceea de a merge fără antrenor la următoarele turnee, Dubai (14 – 19 februarie) și Doha (20 – 26 februarie).

Simona Halep – Alison Riske, în primul tur la Dubai

Simona Halep este favorită să câștige duelul cu Alison Riske: jucătoarea din America este pe locul 55 în lume.

Halep şi Riske s-au mai întâlnit de trei ori, de fiecare dată impunându-se sportiva din Constanţa.

„Mai am câțiva ani, vreau să fac tot ce pot. Nu știu despre viitor prea mult, vreau să amân cât se poate de mult finalul carierei. După ce am încheiat colaborarea cu antrenorii din România, am simțit că următorul pas trebuie să-l fac spre international și m-am gândit la Academia Mouratoglou, pentru că mulți jucători de top se pregătesc acolo și am înțeles că este o atmosferă foarte plăcută”, a spus Simona Halep, la plecarea spre Dubai.

Pe tabloul principal la Dubai este şi Irina Begu, care va evolua în primul tur cu o jucătoare din calificări. Românca este într-o formă de zile mari, după ce a atins semifinalele la Sankt Petersburg.

În calificări sunt prezente Jaqueline Cristian şi Elena Gabriela Ruse.

Publicat: 12 02. 2022, 17:04
Actualizat: 12 02. 2022, 17:05