Simona Halep, băgată în corzi! După ce Dumitru Dragomir a sfătuit-o să se retragă și să devină mamă, legendara Chris Evert vine cu același sfat: „Știi la ce mă gândesc?”

Simona Halep (30 de ani) este sfătuită de tot mai mulți oameni să agațe racheta în cui și să devină mamă! Legendara Chris Evert (66 de ani) i-a sugerat româncei, chiar de ziua ei de naștere, să se grăbească și să facă un copil.

La doar câteva zile după ce Dumitru Dragomir (75 de ani) a sfătuit-o pe Simona Halep, în direct la emisiunea ProSport Live, să se retragă din activitate și să facă doi trei-copii, Chris Evert vine cu același sfat!

Chris Evert, deținătoare a 18 titluri de Grand Slam la simplu, este una dintre cele mai importante jucătoare din istoria tenisului! Americanca și-a exprimat de mai multe ori simpatia pentru Simona Halep.

Simona Halep, băgată în corzi de legendara Chris Evert: „Știi la ce mă gândesc?”

Mai în glumă, mai în serios, Chris Evert i-a sugerat Simonei Halep să se grăbească și să devină mamă! După ce Simona le-a mulțumit pe Twitter tuturor celor care i-au transmis urări, luni, cu ocazia împlinirii vârstei de 30 de ani, Chris a „băgat-o în corzi” pe româncă: „Hmmmm, știi la ce mă gândesc?”, a scris Evert, inserând două emoticoane cu un copil și un biberon.

„Vă mulțumesc tuturor pentru mesajele voastre frumoase, cu ocazia împlinirii vârstei de 30 de ani! Sunt foarte recunoscătoare pentru sprijinul vostru! Sunt atât de mulțumită de punctul în care am ajuns după 30 de ani de viață și abia aștept să văd ce se va întâmpla în continuare!”, a fost mesajul prin care Simona Halep i-a ridicat mingea la fileu lui Chris Evert.

Dumitru Dragomir i-a oferit același sfat Simonei Halep în direct la ProSport Live: „Să facă doi-trei copii că au bani destui ea și Toni Iuruc”

Dumitru Dragomir i-a oferit un sfat asemănător lui Halep, în direct la ProSport Live, fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal spunând că e momentul ca jucătoarea de tenis să facă doi-trei copii: „Văd că a renunțat și la antrenor. Să știi că ea mai poate juca doi-trei-patru ani! Și mai poate câștiga bani destui, cu toate că de bani nu mai are nevoie.

Să facă doi-trei copii că au bani destui și ea, și bărbatul. Îl cunosc și pe Toni. Au bani, vedeți-vă de treabă! Să își crească copiii că să vedeți ce greu e la bătrânețe când ai copii. Acum, în jur de 30 de ani, e bine”, a concluzionat „Oracolul din Bălcești”.

Publicat: 28 09. 2021, 19:59
Actualizat: 28 09. 2021, 20:05