Simona Halep – Serena Williams | „Lăsați-mă să încep cu o glumă”. Cum a descris Simona revederea cu Serena. Prima reacție a liderului mondial: „Voi munci pentru asta, e ținta mea!”

Simona Halep (27 de ani, 1 WTA) și-a început conferința de presă susținută imediat după înfrângerea cu Serena Williams, 6-1, 4-6, 6-4 în optimile Australian Open, comparând-o pe marea campioană americană cu un tren.

De ce? Pentru că Halep a simțit pe propria piele că viteza de joc a legendarei tenismene din SUA e prea mult pentru posibilitățile ei: „Lăsați-mă să încep cu o glumă. În primul set am simțit că am fost lovită de un tren, totul venea prea repede spre mine”, a declarat românca, spre deliciul jurnaliștilor din sală, despre prima manșă în care nu a avut nicio șansă și a pierdut în doar 21 de minute, scor 1-6, pentru ca mai apoi să se gândească la viitor: „Dacă pierd locul 1 acum, voi încerca să îl recuperez. Ținta mea e să joc cât de bine pot în fiecare meci. Locul în clasament nu contează în acest moment pentru mine. Trebuie să-mi recapăt nivelul, voi munci pentru asta. La finalul anului contează mai mult locul în clasament, atunci mă voi stresa cu asta. Mă voi străidui. Acum voi merge acasă, ma voi odihni și mă voi uita la tenis”, a mai spus Simona Halep, la conferința de presă.

Văzută cu șansa a doua de majoritatea specialiștilor, Simona a început cu break și părea că are armele necesare pentru a se bate de la egal la egal cu marea campioană americană, dar a fost nevoie de doar câteva minute pentru ca Serena să expună slăbiciunile din jocul constănțencei. De la 1-0 cu break pentru Halep s-a făcut 1-6 în doar 21 de minute, iar statistica este una înfiorătoare pentru liderul mondial.

În timp ce Serena a servit un as, o dublă greșeală și a obținut procentaje bune pe serviciu (65% prima servă în teren, 77% procentaj al punctelor câștigate cu prima minge), game-urile pe lansarea lui Halep au fsot un adevărat coșmar, iar Simona nu a reușit să câștige nici măcar unul din trei.

Dintre toate statisticile de la finalul primului set, una iese în evidență și vorbește de la sine despre agresivitatea marii campioane americane. Din șase puncte jucate cu serva a doua, Simona nu a câștigat nici măcar unul, îar cifra e una cât se poate de rușinoasă pentru un lider mondial.

De altfel, Serena a dominat jocul la toate capitolele: mai mulți ași, procentaje mai mari la serviciu și la fileu, cifre mai bune la retur, mai multe lovituri câștigătoare (10-3), mai multe puncte câștigate (24-13), singurul capitol la care a condus Simona fiind cel al greșelilor neforțate (5-6).

Publicat: 21 01. 2019, 13:33
Actualizat: 21 01. 2019, 13:53