Semnal de alarmă cu privire la Simona Halep tras de un reputat antrenor: „E la răscruce de drumuri, va trebui să-și întemeieze o familie!” | EXCLUSIV

Simona Halep (29 de ani) traversează un moment delicat al carierei, iar cel mai reputat antrenor român a analizat pentru ProSport situația campioanei tenisului după eliminarea de la US Open 2021, scor 3-6, 3-6 cu Elina Svitolina (Ucraina, 26 de ani).

Sever Dron (77 de ani), cunoscutul antrenor care i-a pregătit pe Henri Leconte și Virginia Ruzici, a tras un semnal de alarmă cu privire la Simona Halep. Sportiva din Constanța se află la o răscruce de drumuri în opinia fostului coleg al lui Ilie Năstase și Ion Țiriac din Cupa Davis.

Simona Halep a revenit în țară după ce a pierdut în optimi la US Open, iar dubla campioană de Grand Slam a anunțat că se căsătorește chiar săptămâna viitoare cu Toni Iuruc (41 de ani). Astfel, Halep va trebui să găsească un echilibru între viața profesională și cea personală.

Semnal de alarmă cu privire la Simona Halep tras de cunoscutul antrenor Sever Dron: „E la răscruce de drumuri, va trebui să-și întemeieze o familie!”

Sever Dron a tras un semnal de alarmă cu privire la Simona Halep, campioana tenisului aflându-se într-un moment de cotitură: „Vine un moment în cariera unui sportiv de înaltă performanță, mai ales la fete, când va trebui să își întemeieze o familie! Cu siguranță, Simona este la o răscruce de drumuri! Să o lăsăm pe Simona și staff-ul ei să decidă ce va face în continuare. Accidentările din ultimul timp nu îi ușurează soarta, iar viața ei intimă este domeniul în care nu trebuie să intrăm”, a răspuns Sever Dron la întrebarea dacă Simona Halep ar trebui să joace mai multe sau mai puține turnee în perioada următoare.

Despre înfrângerea cu Elina Svitolina, cunoscutul antrenor român stabilit la Paris a spus: „Nu am văzut tot meciul, ci numai de la 3-3 în primul set, unde Simona a avut posibilitatea de a se desprinde și nu a reușit. Prin urmare, Svitolina mi s-a părut mai constantă, sigură de alegerile ei, fără să se grăbeasca să câștige, ataca atunci când trebuia și se apăra când era nevoie, spre deosebire de Simona care părea ca nu voia să fie în defensivă și încerca să fie mai agresivă. Dar se grăbea prea mult! Greșea și, lucru curios, atunci când raliurile se lungeau – joc de bază al Simonei, tot Elina ieșea câștigătoare”, a fost analiza lui Sever Dron pentru ProSport. 

Publicat: 08 09. 2021, 15:00
Actualizat: 15 09. 2021, 12:23