Simona Halep scoate armele! Românca a refuzat să se retragă de la US Open și i-a băgat în corzi pe organizatori: ce decizie urmează să fie luată luni

Simona Halep (31 de ani) se află în continuare pe lista participantelor de la US Open (28 august – 11 septembrie), nedorind să declare forfait, lucru care i-a pus într-o situație delicată pe organizatori.

Luni, în ziua în care se va trage la sorți tabloul de calificări de la US Open, organizatoriii vor fi nevoiți să ia o decizie finală în privința Simonei Halep! Iar americanii nu au, la acest moment, decât două variante.

Simona Halep scoate armele! Românca a refuzat să se retragă de la US Open și i-a băgat în corzi pe organizatori: ce decizie urmează să fie luată luni

În condițiile în care Simona Halep a refuzat să se retragă de pe listă, mingea se află acum în terenul organizatorilor de la US Open! Deși putea să declare forfait, pentru a simplifica situația, românca a decis să joace dur, generând o situație mai rar întâlnită! Organizatorii vor fi obligați să o descalifice pe Halep dacă suspendarea provizorie pentru dopaj rămâne în vigoare până pe 21 august.

Mai există și un scenariu puțin probabil, în care Halep scapă ca prin minune de suspendare weekendul acesta și primește undă verde la US Open. Chiar dacă a picat pe locul 578 WTA, Simona ar avea dreptul, teoretic, să joace la US Open, întrucât la momentul întocmirii listei participanților se afla pe poziția 55 WTA.

Există și un precedent în acest sens, după ce spaniolul Fernando Verdasco a putut participa la Australian Open în 2023, deși s-a aflat în stare de suspendare provizorie înaintea turneului! Lui Verdasco i-a fost ridicată suspendarea chiar în ziua tragerii la sorți a tabloului de calificări, iar Halep spera și ea la un astfel de deznodământ.

Simona Halep le-a solicitat organizatorilor US Open să o treacă pe listă

Simona Halep nu a intrat automat pe entry list, așa cum se întâmplă în mod normal, din cauza suspendării provizorii pentru dopaj, însă românca le-a solicitat organizatorilor să o treacă pe listă. Astfel, toată lumea a crezut că Halep are semnale că va scăpa de suspendare până la startul turneului de la US Open.

De asemenea, Simona a postat mai multe filmulețe de pe terenul de antrenament, oferindu-le speranțe fanilor. Dar nu a fost luată o decizie în procesul pentru dopaj, deși au trecut șapte săptămâni de la audiere, susținătorii româncei fiind revoltați:

„Absolut ridicol modul în care a fost gestionat acest caz. Pentru mine este clar că au fost interese la mijloc. Aceștia sunt cei de la ITIA, care abuzează de puterea cu care sunt investiți și folosesc fiecare chichiță a unui regulament învechit pentru a ‘termina’ această sportivă” sau „Incompetență și dezinteres total pentru bunăstarea jucătorilor – sau altceva? Mă întreb dacă cei de la conducerea ITIA ar accepta cu bucurie să fie tratați așa cum au tratat-o ​​pe Simona Halep? Bănuiesc că nu ar face-o”, au tunat fanii Simonei pe Twitter.

Publicat: 19 08. 2023, 16:54
Actualizat: 19 08. 2023, 17:04