Simona Halep, prima reacție după ce a fost suspendată pentru dopaj! A vorbit despre substanța care îi poate încheia cariera: „Vreau să îi asigur pe oameni de asta!”

Simona Halep a rupt tăcerea, după ce a fost suspendată provizoriu din tenis pentru dopaj.

Simona Halep, prima reacție după ce a fost suspendată pentru dopaj! A vorbit despre substanța care îi poate încheia cariera: „Vreau să îi asigur pe oameni de asta!”

Aflată în stare de suspendare pentru dopaj, Simona Halep a reacționat, la mai bine de un an de când nu a mai evoluat într-un meci oficial.

Jucătoarea de tenis din România a transmis un mesaj emoționant, prin intermediul căruia i-a asigurat pe fanii săi că nu a făcut niciodată ceva necinstit în tenis: „Sunt nevinovată, nu am luat absolut nimic!”.

Aceasta și-a manifestat încrederea că va mai reuși să obțină rezultate importante, dar a lăsat și loc de alt scenariu. „Să ne bucurăm împreună de ele, dacă voi mai fi capabilă”, a spus Simona Halep.

„Faptul că oamenii au fost alături de mine și m-au susținut atât de frumos mi-a dat putere. Am citit toate mesajele lor, am simțit căldura sufletească. 

Vreau să le mulțumesc și să îi asigur că sunt nevinovată, că nu am luat absolut nimic, nu am făcut nimic necinstit în tenis. Sper să vină ziua în care mă voi întoarce pe teren și voi juca tenisul pe care l-am jucat toată viața mea, cu mare drag și cu mare pasiune. 

Și să ne bucurăm împreună de alte rezultate, dacă voi mai fi capabilă”, a declarat Simona Halep, pentru Eurosport.ro.

Coșmarul prin care trece Simona Halep, cauza de faptul că este româncă? Scenariul-bombă lansat de Dumitru Dragomir

Fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomr, este convins că Simona Halep a ajuns în situația de a fi suspendată pentru dopaj din cauza faptului că este de naționalitate română.

„Faptul că suntem români! Măi frate: partenerul nostru strategic cine este? Americanii? De ce românii nu au intrare în America și ungurii au? Care e diferența?!

Noi suntem o țară parteneri cu ei, cea mai importantă țară a Europei, că suntem la graniță cu Balaurul, iar nouă nu ne dau. Ai mai pomenit așa ceva?! Hai să-i întrebăm pe conducătorii noștri!

Această doamnă, Halep, datorită faptului că e prea cuminte… Bă, noi românii suntem prea umili! Și cuminți de n-ai văzut! Bă, o doamnă! Noi, poporul nostru, suntem prea umili!

Uită-te la primul ministru al Ungariei. Are sânge în instalație! Ai noștri n-au nici zer în instalație! Comitetul Olimpic din România trebuia să se ducă să facă grevă în față la tribunal!

Incompetență și dezinteres total pentru bunăstarea jucătorilor – sau altceva? Mă întreb dacă cei de la conducerea ITIA ar accepta cu bucurie să fie tratați așa cum au tratat-o ​​pe Simona Halep? Bănuiesc că nu ar face-o”, a declarat Dumitru Dragomir, potrivit Fanatik.

Publicat: 25 08. 2023, 23:00