Simona Halep, prima reacție după calificarea în semifinale la Toronto: „Coco este o jucătoare incredibilă!” Ce a deranjat-o pe româncă în timpul meciului

Simona Halep (România, 30 de ani) a explicat cât de greu i-a fost să o învingă pe Cori „Coco” Gauff (SUA, 18 ani), scor 6-4, 7-6(2) în sferturile turneului WTA 1000 de la Toronto.

Simona Halep (15 WTA) a oferit un scurt interviu pe teren după calificarea în semifinale la Toronto, spunând că Cori Gauff (11 WTA) a pus-o în mare dificultate în meciul de vineri seară.

În pofida faptului că a avut emoții în setul secund, când Gauff a revenit miraculos de la set și 4-1 pentru româncă, Halep a rămas lucidă și a jucat perfect în tie-break!

Simona Halep, prima reacție după calificarea în semifinale la Toronto: „Coco este o jucătoare incredibilă!” Ce a deranjat-o pe româncă în timpul meciului

Nu doar Cori Gauff i-a creat probleme Simonei Halep în sferturi la Toronto, ci și condițiile meteo: „A fost un meci foarte greu, a bătut și vântul destul de tare. Coco este o jucătoare incredibilă și întotdeauna este complicat să joci contra ei.

Este dificil să-i returnezi, a trebuit să muncesc punct după punct, să rămân concentrată și să stau în joc”, a spus Simona Halep la finalul meciului cu Cori Gauff, care a durat o oră și 49 de minute.

Simona Halep bate la porțile Top 10 WTA după victoria cu Cori Gauff de la Toronto

A patra victorie reușită de Simona Halep în tot atâtea meciuri cu Cori Gauff are o importanța uriașă! Simona Halep, cea care a început turneul WTA 1000 de la Toronto pe locul 15 WTA, a urcat două poziții în ierarhia live, până pe 13 WTA, grație calificării în semifinale la Toronto.

Simona bate la porțile Top 10 WTA după ce a răpus-o din nou pe americancă, în sferturile turneului de la Toronto! Românca a fost recompensată cu 133.400 de dolari și 350 de puncte WTA, acumulând 2.705 puncte în clasamentul live! Astfel, Simo a ajuns vineri seară pe poziția 13!

Publicat: 12 08. 2022, 22:44