Simona Halep, petrecere restrânsă în pandemie! Ce a sărbătorit sportiva înaintea plecării la Moscova | FOTO

Simona Halep (30 de ani) a participat la o petrecere restrânsă în pandemie, înaintea plecării la turneul WTA 500 de la Moscova, sărbătorindu-și nepoata care a împlinit cinci ani!

Simona Halep și proaspătul ei soț, Toni Iuruc, au mers la o petrecere restrânsă, pentru a o sărbători pe nepoata sportivei, Tania, care miercuri a împlini cinci ani!

Rudele Simonei a ținut cont de distanțarea socială, iar la eveniment au participat doar șapte membri apropiați ai familiei: Simona, Toni, părinții, fratele și cumnata jucătoarei de tenis.

Simona Halep, petrecere restrânsă în pandemie! Sportiva și-a sărbătorit nepoata care a împlinit cinci ani

Simona Halep a petrecut înainte de plecarea la turneul WTA 500 de la Moscova (18 – 24 octombrie), dotat cu premii în valoare totală de 565.530 de dolari! Simona a srbătorit ziua de naștere a micuței Tania, fiica fratelui sportivei, Nicolae. Acesta a avut un rol crucial în cariera Simonei, iar în prezent îi manageriază și afacerile.

Simona Halep, proaspăt revenită de la Indian Wells, a postat mai multe fotografii pe pagina oficială de Instagram, alături de mesajul: “La mulți ani, îngerașul nostru!”. Halep a fost eliminată de bielorusa Aliaksandra Sasnovich în deșertul californian, cu scorul de 5-7, 4-6, în turul trei.

Temerea Simonei înaintea turneului de la Moscova: „E greu cu antrenamentul!”

Simona Halep nu va zăbovi prea mult acasă, ținând cont că săptămâna viitoare va participa la Kremlin Cup (Moscova)! Simona are însă temeri în ceea ce privește condițiile de antrenament din Rusia: „La Moscova e greu cu antrenamentul, sunt două terenuri, două săli și nu este comod, mai ales cu restricțiile de acum.

Am preferat să vin acasă și să plec peste două zile”, a spus Simona Halep, aflată pe locul 17 WTA în acest moment. Sportiva noastră încearcă să-și salveze sezonul la turneul de la Moscova, dar și la Transylvania Open, competiție WTA 250 programată la Cluj-Napoca în perioada 25 – 31 octombrie.

Publicat: 14 10. 2021, 15:20
Actualizat: 14 10. 2021, 15:22