Simona Halep nu a mai rezistat și a spus tot! „Nu mă plâng niciodată de nimic, dar acum e destul! Sunt foarte supărată pentru asta” UPDATE | A venit și replica celor de la Rogers Cup: „Suntem cu mâinile legate”

UDPATE | Oficialii Rogers Cup spun că Simona Halep are tot dreptul să fie supărată, dar se apără susținând că ploaia a dereglat programul turneului. „În cazul unei jucătoare ca Simona Halep, care a câștigăt turneul în 2016, știm că este una dintre favoritele publicului și de aceea dorim să o mulțumim cât mai bine. Dar din cauza altor constrângeri, nu am reușit să o facem azi. Am impresia că suntem un pic cu mâinile legate și eu îi înțeleg reacția, pentru că ea este concentrată asupra pregătirii ei, timpului de recuperare și înțeleg că ar fi dorit ca lucrurile să se desfășoare diferit. Dar în același timp nu am pus-o să joace pe terenul ‘Banque Nationale’. Trebuie să ne descurcăm cu ce avem”, a spus Valérie Tétreault, drectorul de comunicare al Federației Canadiene de Tenis, conform presei internaționale.


Simona Halep, locul 1 WTA, va disputa semifinala de la Rogers Cup în compania lui Ashleigh Barty, meciul urmând a avea loc sâmbătă, de la ora 20:00. Sportiva noastră a răbufnit însă la adresa organizatorilor, considerând că e dezavantajată din cauza programului partidelor.

„Dacă te uiți la program, cred că sunt singura persoană și jucătoare care are cel mai prost program de-a lungul săptămânii. Cred că asta se întâmplă aproape la fiecare turneu. Am văzut că mâine voi juca la 13.00 (n.r. – ora locală). Cred că WTA este un pic supărată pe mine, pentru că ei încearcă mereu să mă pună jos, pot spune, în program. Și sunt foarte supărată pentru asta.

Mâine o să intru pe teren și o să dau tot ce am mai bun. Nu am nimic de pierdut. Este o semifinală, așa că o să merg acolo și o să încerc să joc. Adversara mea are deja șase ore de odihnă la hotel și eu abia am terminat meciul și acum fac asta (n.r. – discută cu presa).

O să fie iar târziu. Ieri, am jucat două meciuri. Consider că azi ar fi trebuit să joc al doilea meci în sesiunea de seară și mâine la 18.00, nu la 13.00. Aceasta este părerea mea și cred că am dreptate. Nu m-am plâns niciodată de program. După cum mă știți deja de ani, nu mă plâng niciodată de nimic. Dar azi a fost destul”, a declarat Halep, la conferința de presă după meciul cu Caroline Garcia, pe care a învins-o cu 7-5, 6-1.

 

Publicat: 11 08. 2018, 12:54
Actualizat: 11 08. 2018, 13:03