Simona Halep, misiune mai ușoară la primul turneu WTA 1000 al sezonului! Trei adversare redutabile au refuzat participarea

Simona Halep (2 WTA) a scăpat de trei adversare periculoase la turneul WTA 1000 de la Dubai, acolo unde constănțeanca va lupta pentru apărarea trofeului.

Trei jucătoare de clasă mondială au refuzat participarea la turneul de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), programat în perioada 7 – 13 martie 2021! Este vorba despre Naomi Osaka (Japonia, 3 WTA), Serena Williams (SUA, 11 WTA) și Johanna Konta (Marea Britanie, 14 WTA).

Simona Halep este campioana en-titre a primului turneu WTA 1000 al sezonului, iar traseul ei a devine mai lejer prin prisma fatului că le evită pe cele trei rivale. Halep a câștigat turneul de la Dubai 2020, după o finală dramatică, scor 3-6, 6-3, 7-6(5) cu Elena Rybakina din Kazahstan.

Simona Halep, misiune mai ușoară pentru apărarea titlului de la Dubai

Simona Halep a scăpat de trei adversare de top la unul dintre cele mai puternice turnee ale începutului de sezon! Halep are o misiune mai ușoară după ce Naomi Osaka, Serena Williams și Johanna Konta au declinat participarea la concursul de la Dubai.

Cele mai periculoase adversare pentru Simona Halep la Dubai vor fi: Ashleigh Barty (Australia, 1 WTA), Sofia Kenin (SUA, 4 WTA), Elina Svitolina (Ucraina, 5 WTA), Karolina Pliskova (Cehia, 6 WTA), Aryna Sabalenka (Belarus,7 WTA) și Bianca Andreescu (Canada, 8 WTA).

Simona Halep, încrezătoare înaintea primelor turnee din noul sezon

Până să pornească în aventura din Dubai, Simona Halep va da lupte grele în Australia, la Melbourne Summer Series (31 ianuarie – 6 februarie) – categoria WTA 500, și Australian Open (8 – 21 februarie), turneu de Grand Slam. Constănțeanca va debuta însă la un turneu demonstrativ, vineri, contra lui Ashleigh Barty,

Halep a vorbit miercuri despre șansele la câștigarea primului Grand Slam din 2021, dar și despre arma ei secretă, care este încrederea: Să sparg gheața la Australian Open ține poate și de șansă, de noroc. Am fost foarte aproape în două rânduri. Având încredere, poate voi cuceri acest turneu. Cert este că mă aflu aici și am posibilitatea să o fac. Și să continui să muncesc și să cred că o pot face. Poți câștiga orice turneu dacă lupți până la capăt și crezi în tine!”.

Publicat: 27 01. 2021, 16:02
Actualizat: 27 01. 2021, 16:04