Simona Halep mai are treabă la Miami. Ora la care va juca în proba de dublu alături de Irina Begu

Halep nu și-a încheiat aventura la turneul Premier Mandatory de la Miami, deși a pierdut în turul 3 la simplu (6-3, 2-6, 3-6 cu Radwanska). Românca se întoarce pe teren în noaptea de duminică spre luni pentru un meci din optimile probei de dublu, în care va evolua alături de conaționala Begu.

Perechea română Simona Halep/Irina Begu va ataca sferturile de finală la miezul nopții, în jurul orei 00:00. Meciul contra echipei Raquel Atawo/Anna-Lena Groenefeld va avea loc pe arena Grandstand, a doua ca importanță de la Crandon Park, după patru partide de simplu: Joao Sousa – Jared Donaldson, Vasek Pospisil – Marin Cilic, Jelena Ostapenko – Beatriz Haddad Maia și John Isner – Mikhael Youzhny.

Simona și Irina fac un cuplu puternic împreună, iar cele două se pot revanșa față de fani după ce au pierdut prematur în turneul de simplu. Echipa „Sirina”, triumfătoare în prima săptămână din 2018, la Shenzhen, va avea însă în față două dubliste foarte periculoase, care în primul tur de la Miami le-au depășit pe favoritele 5, Andrea Hlavackova și Barbora Strycova. Meciul Halep/Begu – Atawo/Groenefeld va fi în direct la Digisport 2.

Halep și Begu și-ar putea prelungi cu multe zile șederea la MIami dacă vor trece de Atawo și Groenefeld. În sferturile de finală, româncele ar putea întâlni o echipă accesibilă, pe câștigătoarea meciului dintre Demi Schuurs/Elise Mertens (Olanda/Belgia) și Tatiana Maria/Lesia Țurenko (Germania/Ucraina).

Publicat: 25 03. 2018, 11:28
Actualizat: 25 03. 2018, 11:35