Simona Halep, invitată de primarul Madridului la un super eveniment înaintea meciului cu Paula Badosa! Românca a făcut spectacol | FOTO

Simona Halep (România, 21 WTA) a participat la un eveniment spectaculos înaintea duelului cu Paula Badosa (Spania, 2 WTA), din turul secund al turneului WTA 1000 de la Madrid (ora 20:00)!

Simona Halep, cea mai bună jucătoare de tenis a României, a avut onoarea de a fi invitată la prezentarea oficială a turneului „Mutua Madrid Open”, desfășurată la Galeria de Cristal din Palatul Cibeles.

Evenimentul a fost găzduit de primarul Madridului, Jose Luis Martinez-Almeida, secundat de viceprimarul Begona Villacis. Au mai fost prezenți Andy Murray, Carlos Alcaraz, dar și adversara Simonei Halep, Paula Badosa.

Simona Halep, invitată de primarul Madridului la un super eveniment înaintea meciului cu Paula Badosa! Românca a făcut spectacol

Simona Halep s-a numărat printre invitații speciali ai evenimentului de prezentare a turneului de la Madrid, care anul acesta sărbătorește a 20-a aniversare. Imaginile surprinse sub cele aproape două mii de cristale triunghiulare sunt cu adevărat spectaculoase.

Simona Halep a disputat aici și un meci de dublu demonstrativ, pe un teren improvizat, făcând tandem chiar cu Paula Badosa, adversara româncei din turul secund! Adversari le-au fost Andy Murray și Carlos Alcaraz, doi super jucători din circuitul ATP.

Simona Halep – Paula Badosa, blockbuster în turul secund la Madrid

Simona Halep – Paula Badosa este cel mai tare meci din turul al doilea al turneului de la Madrid, dotat cu premii în valoare totală de 6,57 milioane de euro! Partida va avea loc sâmbătă seară, după ora 20:00. Halep a revenit pe teren după o pauză cauzată de accidentarea la coapsă și a arătat un nivel de joc excelent în fața chinezoaicei Shuai Zhang, pe care a învins-o cu 6-2, 6-3.

Paula Badosa este revelația tenisului feminin, jucătoarea iberică aflându-se în această săptămână pe cel mai bun loc al carierei! Badosa are însă numai trei titluri WTA în palmares, în timp ce Simona Halep se poate lăuda cu nu mai puțin de 23 de trofee în circuitul de tenis profesionist.

Publicat: 30 04. 2022, 16:39
Actualizat: 30 04. 2022, 16:43