Simona Halep, într-o companie neașteptată la Miami! Ce alte jucătoare au mai primit wild carduri: două surori, invitate în ultimul moment pe tabloul principal

Nume surpriză, alături de Simona Halep, pe lista jucătoarelor recompensate cu wild carduri de organizatorii turneului WTA 1000 de Miami, programat în perioada 19-31 martie.

Dacă Simona Halep, Caroline Wozniacki (Danemarca), Venus Williams (SUA) și Emma Răducanu (Marea Britanie) au primit invitațiile gratuite cu mai bine o săptămână înaintea turneului, alte patru sportive au tras lozul norocos la Miami, în ultimul moment.

Două surori din Cehia, o americancă și o rusoaică vor evolua și ele pe tabloul principal de la Miami, deși locurile ocupate în clasament nu le-ar fi permis acest lucru.

Simona Halep, într-o companie neașteptată la Miami! Ce alte jucătoare au mai primit wild carduri: două surori, invitate în ultimul moment pe tabloul principal

Alături de Simona Halep, Caroline Wozniacki, Venus Williams și Emma Răducanu, vor mai juca la puternicul turneu de la Miami, în baza unor wild carduri, alte patru sportive mai puțin cunoscute, dar extrem de promițătoare. Linda Fruhvirtova (Cehia), Brenda Fruhvirtova (Cehia), Hailey Baptiste (SUA) și Erika Andreeva (Rusia) au primit și ele cadou câte un wild card. Brenda Fruhvirtova are doar 16 ani și este cu doi ani mai mică decât sora ei, Linda! Cele două se antrenează la Academia lui Patrick Mouratoglou, fostul antrenor al Simonei Halep, fiind considerate mari talentele ale noii generații de jucătoare de tenis.

De asemenea, organizatorii de la Miami au anunțat și lista wild cardurilor de pe tabloul de calificări: Alexandra Eala (Filipine), Heather Watson (Marea Britanie), Robin Montgomery (SUA), Victoria Jimenez Kasintseva (Andorra), Ishii Sayaka (Japonia) și Ena Koike (Japonia). Meciurile din calificări vor începe duminică, iar cele de pe tabloul principal marți. Tragerea la sorți va avea loc duminică, de la ora 19:00.

Decizia directorului turneului, James Blake, de a-i acorda wild card Simonei Halep a făcut vâlvă, ținând cont că românca abia a scăpat de suspendare: Ne bucurăm să o primim înapoi pe o mare campioană a sportuluI”, a spus fostul tenismen american despre Halep. Constănțeanca va reveni săptămâna viitoare în circuit după o pauză de 18 luni.

Publicat: 17 03. 2024, 16:52
Actualizat: 17 03. 2024, 17:07