Simona Halep, înfrângere cu zâmbetul pe buze la Eisenhower Cup! Amanda Anisimova, noua elevă a lui Darren Cahill, a câștigat turneul și un premiu uriaș | FOTO & VIDEO

Simona Halep (România) și-a făcut încălzirea pentru Indian Wells cu un turneu demonstrativ, Eisenhower Cup, dar românca a fost învinsă încă din primul meci, scor 7-10 cu Aryna Sabalenka (Belarus).

Evenimentul caritabil s-a desfășurat miercuri dimineață, în complexul de la Indian Wells, după sistemul „Tie Break Tens”: meciurile s-au disputat în sistem eliminatoriu, începând cu sferturi de finală.

Partidele s-au jucat în formatul unui singur tie-break până la 10, iar Simona Halep a primit cu zâmbetul pe buze înfrângerea împotriva Arynei Sabalenka! Turneul a fost câștigat de Amanda Anisimova (SUA), noua elevă a lui Darren Cahill! Aceasta a intrat în ultimul moment în competiție, profitând de retragerea Barborei Krejcikova (Cehia) – accidentată.

Simona Halep, înfrângere cu zâmbetul pe buze la Eisenhower Cup: 7-10 cu Aryna Sabalenka

S-a jucat cu zâmbetul pe buze la Eisenhower Cup, iar spectatorii au gustat fiecare secundă. Simona Halep, care nu este o specialistă a tie-break-urilor, s-a recunoscut învinsă la debut, scor 7-10 cu Aryna Sabalenka. Cele două și-au zâmbit reciproc în momentul în care s-au întâlnit la fileu, pentru tradiționalul salut.

Turneul a avut un scop caritabil, banii din bilete urmând a fi donați. Halep se pregătește acum pentru debutul în competiția WTA 1000 de la Indian Wells, unde va debuta direct în turul secund, contra învingătoarei dintre Ekaterina Alexandrova (Rusia, 52 WTA) și Elvina Kalieva (SUA, 317 WTA).

Amanda Anisimova a câștigat trofeul, dar și un premiu de 150.000 de dolari

Amanda Anisimova, cea care este însoțită la Indian Wells de Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep, s-a impus la Eisenhower Cup, adjudecându-și și un premiu de 150.000 de dolari. Americanca a distrus-o în primul meci pe Naomi Osaka (Japonia) – cvadruplă campioană de Grand Slam, scor 10-3, apoi a trecut de Paula Badosa (Spania) cu 10-6, iar în finală a învins-o pe Maria Sakkari (Grecia), scor 10-7.

Amanda Anisimova a spus că va dona o parte din premiu pentru victimele războiului din Ucraina: „Noi ne bucurăm de tenis, dar fiecare zi este tristă pentru oamenii de acolo”, a declarat Anisimova.

Publicat: 09 03. 2022, 12:26