Simona Halep împarte lumea în două. Presa americană e de partea româncei, după decizia șoc într-un caz de dopaj similar: „Își strigă nevinovăția! Cei care o urăsc sunt penibili”

Presa din Statele Unite ale Americii a sărit în apărarea româncei Simona Halep (32 de ani), în cazul de dopaj în care este implicată.

Această reacție vine la scurt timp după ce Tara Moore, jucătoarea britanică de tenis în vârstă de 31 de ani și fost lider mondial la dublu, a fost declarată nevinovată, la un an și jumătate după ce a fost depistată pozitiv.

Presa din SUA sare în apărarea Simonei Halep

În vara anului 2022, Tara Moore a fost suspendată provizoriu după ce a fost depistată prezența unei substanțe interzise la testarea antidoping susținută în cadrul turneului WTA 250 de la Bogota. Recent, britanica a fost declarată nevinovată de către un tribunal independent.

„Simona Halep își strigă pe bună dreptate nevinovăția, «haterii» ei sunt ridicoli”, au titrat cei de la Tennis World USA.

„Am scris asta foarte des, recent în editorialele mele: ce s-a întâmplat cu Simona Halep sau mai bine zis, modurile în care a fost interzisă pentru că aparent încălca regulile de dopaj, e profund îndoielnic. Și, mai presus de toate, am susținut întotdeauna că sentințele nu pot fi strigate fără a avea mai întâi dovezi certe.

Simona își strigă nevinovăția și, în lumina a ceea ce s-a întâmplat cu interdicția de dopaj care a fost ulterior anulată pentru Tara Moore, «haterii» româncei ar trebui să fie atenți la acuzațiile lor. Este cu siguranță o perioadă foarte complicată în cariera lui Halep, care a fost suspendată provizoriu pentru dopaj”, a notat apoi sursa citată într-un editorial semnat de Lorenzo Ciotti.

Ulterior, americanii au atașat o parte din declarațiile pe care românca le-a oferit recent cu privire la perioada dificilă prin care a trecut.

„A trecut mai bine de un an și fiecare zi este foarte dureroasă din punct de vedere emoțional, pentru că știu că nu am greșit cu nimic și știu că sunt curată.

Așa că a fost un șoc pentru mine când am primit scrisoarea că analiza mea de urină, doar analiza mea de urină, a fost testată pozitiv pentru o cantitate mică de substanță interzisă. Am fost întotdeauna împotriva dopajului. Am vorbit foarte mult despre asta, așa că nu mi-a trecut prin minte să fac așa ceva în viața mea.

M-am luptat cu aspectul emoțional, pentru că a fost o povară pe umerii mei. Dezbaterea pe această temă a avut un impact uriaș asupra sănătății mele mintale”, a spus Simona Halep, în interviul acordat pentru Euronews.

Simona Halep încă așteaptă judecarea cazului la TAS

Pe data de 12 septembrie 2023, Agenția Internațională de Integritate în Tenis a anunțat verdictul în cazul de dopaj al Simonei Halep: suspendare pentru patru ani din orice activitate sportivă, după ce a fost depistată pozitiv cu Roxadustat la US Open 2022. Românca este suspendată din octombrie 2022, astfel că și-a ispășit deja mai bine de un an din pedeapsa primită.

Acum, românca așteaptă ca situația ei să fie judecată și la TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Laussane), în luna februarie a anului viitor, și speră să obțină o reducere a pedepsei.

TAS a decis ca audierile în cazul Simonei Halep să aibă loc în perioada 7-9 februarie 2024. Românca așteaptă acum momentul respectiv și speră să își demonstreze nevinovăția, iar pedeapsa ei să fie redusă.

„Curtea de Arbitraj pentru Sport a decis ca audierile în cazul meu să fie între 7 și 9 februarie 2024. Mă bucur că am posibilitatea de a-mi prezenta și de a-mi demonstra nevinovăția în fața unui tribunal independent. Mulțumesc”, a transmis Simona Halep, prin intermediul unui videoclip postat pe Instagram.

Publicat: 26 12. 2023, 18:42
Actualizat: 26 12. 2023, 18:43