Simona Halep i-a înfuriat pe organizatorii turneului de la New Haven! Se cere modificarea regulamentului în tenis

Organizatorii turneului american de la New Haven au rămas cu buza umflată după ce au promovat-o intens pe Simona Halep (1 WTA), iar acum cer modificarea regulamentului. Sportiva din România s-a retras în ultima clipă de la turneu, aspect care i-a înfuriat pe organizatori.

Halep o va înfrunta în primul tur de la US Open pe Kaia Kanepi (44 WTA), partidă care poate fi urmărită în fomat live blog pe ProSport, de la ora 18:00. Simona a ales să sacrifice turneul de la New Haven, deși își anunțase prezența cu câteva săptămâni înainte.

Retragerea a generat o reacție din partea directorului turneului: „Nu este vorba doar despre această săptămână. Dacă te uiți la tot circuitul feminin, mai ales vara, au fost numeroase retrageri de acest gen. Avem prea multe turnee de nivel internațional în circuitul WTA, iar regulamentul în privința retragerilor nu este suficient de puternic.

Jucătoarele ar trebui să se poată retrage din aceste turnee doar în anumite situații, clare, pentru că în acest moment este prea ușor pentru jucătoarele din top 10 să abandoneze”, a spus Anne Worcester, directorul turneului de la New Haven, pentru Boston Herald.

 

Publicat: 27 08. 2018, 15:21
Actualizat: 27 08. 2018, 16:58