Simona Halep este tranșantă și le transmite un mesaj clar conducătorilor tenisului. „Ori e permis peste tot, ori e scos!”

simona halep

Simona Halep (2 WTA, 28 de ani) a vorbit despre posibilitate pe care jucătorii de tenis o au la anumite turnee de a-și chema antrenorul în timpul meciului. Sportiva româncă le cere conducătorilor tenisului să globalizeze această regulă sau să o elimine, deoarece este dificil ca la tuneele WTA să ai această facilitate, iar la cele de Grand Slam nu.

„Ori este permis peste tot, ori e scos de tot. Te obișnuiești într-un fel, iar când nu ai posibilitatea de a apela la on-court coaching parcă e diferit. Din ce am observat, mă ajută foarte mult. Și la turneele de Grand Slam, unde e presiunea mai mare și simt nevoie de sfaturi, m-am descurcat bine. Ai posibilitatea să îți rezolvi singur problemele.

Poate la turneele mici, unde ai voie să chemi antrenorul, te gândești: Oare ce mi-ar zice antrenorul? Hai să-l chem!…și mintea devine leneșă. Nu îți mai dai interesul. Eu aș fi de acord să nu mai fie on-court coaching, dar și dacă rămâne nu îmi displace”, a declarat Simona Halep pentru Digi Sport.

Mesajul oficialilor WTA după retragerea Simonei Halep de la Indian Wells

Simona Halep (28 de ani, locul 2 WTA) a trebuit să se retragă de la turneul Premier Mandatory de la Indian Wells, din cauza unei accidentări la piciorul stâng. Pe lângă sportiva româncă, o altă vedetă a tenisului feminin a abandonat turneul din Statele Unite, mai exact, Angelique Kerber nu va mai participa la competiția de la Indian Wells deoarece se recuperează după o accidentare.

„Două foste nr. 1 mondial, care au avut recent performanțe la Indian Wells, au fost, din nefericire, nevoite să se retragă de la ediția din acest an.

Campioana din 2015, Simona Halep, și finalista de anul trecut, Angelique Kerber, au anunțat vineri că vor lipsi de la prestigiosul eveniment de la Indian Wells, pentru că încă se recuperează după accidentări.

Halep a revenit de la 0-1 la seturi în finala din 2015, cu Jelena Jankovic, și a câștigat atunci primul titlu Premier Mandatory al carierei”, scrie site-ul WTA.

 

Publicat: 13 03. 2020, 10:42