Simona Halep e gata pentru debutul la Eastbourne: „Nu știi niciodată la ce să te aștepți pe iarbă”. Cu cine se luptă în turul secund

Simona Halep o va întâlni pe Su Wei Hsieh în turul secund la Eastbourne, turneu la care își face încălzirea pentru Wimbledon.

Românca aflată pe locul 7 WTA a debutat deja în proba de dublu la Eastbourne, unde joacă alături de Raluca Olaru. Cele două le-au eliminat pe Gabriela Dabrowski și Yi-Fan Xu, scor 7-6, 7-5, principalele favorite la câștigarea turneului.

Înaintea debutului în proba de simplu, Halep a vorbit despre sezonul pe iarbă: „Este foarte diferit, dar sunt totodată încântată să intru pe iarbă. Am evoluat deja la dublu și a fost excelent, așa că abia aștept să joc. Este puțin mai dificil, pentru că pe iarbă nu știi niciodată la ce să te aștepți, așa că trebuie să fiu concentrată la fiecare minge pe care o joc și la fiecare lovitură.

Acum 2 ani am jucat bine aici și am avut șansa de a merge până la capat. Din păcate nu am câștigat acel meci, dar am amintiri frumoase. Îmi place mult aici lșa Eastbourne, oamenii sunt foarte drăguți și liniștiți. Se uită la tenis, fără să țipe sau să facă mult zgomot”, a spus Halep.

Simona Halep a mai evoluat o dată la Eastbourne, în 2017, când a părăsit competiția în faza sferturilor de finală, după o înfrângere în fața danezei Caroline Wozniacki, scor 7-5, 4-6, 1-6. La Wimbledon, cea mai bună performanță a româncei a fost în 2014, când a ajuns până în semifinale. Acolo a pierdut contra canadiencei Eugenie Bouchard, scor 6-7, 2-6.

Dacă va trece de prima adversară la Eastbourne, Halep ar putea să se întâlnească într-o partidă cu Barbora Strycova sau cu Qiang Wang. În sferturi, cea mai puternică posibilă adversară ar fi Angelique Kerber, iar în semifinale Ashleigh Barty sau Elina Svitolina. Pe partea cealaltă de tablou, principalele favorite pentru a ajunge în finală sunt Karolina Pliskova, Kiki Bertens și Sloane Stephens.

Cealaltă româncă prezentă pe tabloul principal de simplu de la Eastbourne este Mihaela Buzărnescu (47 WTA), care va evolua în primul tur, luni, în jurul orei 14:30, împotriva letonei Jelena Ostapenko (35 WTA).

Turneul de la Wimbledon se desfășoară în perioada 1-14 iulie. Campioana en-titre este Angelique Kerber. La băieți, în 2018 a triumfat Novak Djokovic.

 

Publicat: 24 06. 2019, 21:57
Actualizat: 24 06. 2019, 21:58