Simona Halep, avertizată după ce a fost testată pozitiv cu roxadustat: „Dacă se întâmpla în Germania, era caz penal!” Ce decizie urgentă trebuie să ia românca | EXCLUSIV

Simona Halep riscă între doi și patru ani de suspendare după ce a fost depistată pozitiv cu roxadustat, iar pentru româncă puteau apărea consecințe și mai grave dacă era testată pe teritoriul altei țări.

Mihai Rusu, antrenor român stabilit la Munchen, avertizează că Simona Halep putea fi trasă la răspundere penală dacă ar fi picat testul anti-doping în Germania!

Românca a fost testată pozitiv la New York, în SUA, în timpul turneului de la US Open! Halep a părăsit competiția după primul meci: 2-6, 6-0, 4-6 cu Daria Snigur din Ucraina.

Simona Halep, avertizată după ce a fost testată pozitiv cu roxadustat: „Dacă se întâmpla în Germania, era caz penal!”

Mihai Rusu, fostă voce a celebrului post de radio Europa Liberă, refugiat politic anticomunist înainte de Revoluție și stabilit la Munchen încă din 1977, trage un semnal de alarmă în ProSport, după ce Simona Halep a fost suspendată provizoriu pentru dopaj: „Întreaga vină este a Simonei Halep pentru că probele de urină sunt ale ei. Poate fi o învinuire tangențială în echipă, dar vinovata principală este autoarea faptului care din punct de vedere juridic este indubitabilă: Simona Halep cu testul ei!

În fața justiției este de vină cea care a încălcat o lege penală. Apropo de asta! În Germania și Austria, consumul de doping și cei care au fost prinși dopați au fost vizați de cazuri penale. S-a trecut în Codul Penal consumul de substanțe interzise! Tocmai pentru a reduce și a tăia aripile acelora care vor să treacă peste lege. Dacă se întâmpla pe teritoriul Germaniei, așa era! Caz penal! Sau în Austria”, a declarat fostul tenismen pentru ProSport.

Ce decizie urgentă trebuie să ia Simona

Mihai Rusu este de părere că Simona Halep are trebui să ofere mai multe explicații în legătură cu scandalul de dopaj, iar mai apoi să ia o decizie în privința antrenorului Patrick Mouratoglou: „Până când Simona Halep nu apare în fața presei internaționale sau naționale să explice exact ce s-a întâmplat în culise înaintea meciului de la US Open, nimeni nu are dreptul să spună o părere subiectivă, pentru că va complica oricum situația care este.

Orice sportiv are a doua șansă de reabilitare sportivă și umană. Așa cum s-a întâmplat cu Sharapova, Hingis, Gasquet și cu alții. Toți au avut a doua șansă și toți au revenit în circuit pentru a mai juca tenis. Întrebarea este acum ce va face ea cu staff-ul ei: va merge în continuare cu Patrick Mouratoglou sau va renunța la el?”, a mai spus fostul coleg al lui Ilie Năstase.

Publicat: 23 10. 2022, 14:52