Simona Halep, apariție senzațională pe Lacul Snagov! Jucătoarea de tenis s-a dat cu cel mai puternic skijet | FOTO

Simona Halep (29 de ani) a reluat antrenamentele după accidentarea suferită la gambă, dar și-a făcut timp și pentru o plimbare cu skijetul pe Lacul Snagov! Halep deține cel mai puternic skijet, marca Yamaha, cu o putere estimată între 260 și 300 cai putere.

Simona Halep (3 WTA) s-a relaxat pe Lacul Snagov în weekend și s-a plimbat cu cel mai puternic skijet! Simona s-a destins în acest fel, după ce sâmbătă a efectuat primul antrenament pe terenul de tenis, sub supravegherea lui Darren Cahill (55 de ani), după pauza pricinuită de accidentare.

Halep a fost foarte entuziasmată de plimbarea pe lac și a purtat o vestă de salvare, ținând cont că skijetul ei este extrem de rapid! Având doar 378 de kg, acesta atinge viteze de peste 120 km/h făcându-l cea mai rapidă ambarcațiune de pe Lacul Snagov.

Simona Halep, apariție senzațională cu cel mai puternic skijet, pe Lacul Snagov

Simona Halep zâmbește din nou după ce a trecut prin momente dureroase și s-a accidentat luna trecută la turneul de la Roma, în meciul din turul 2 cu Angelique Kerber! Constănțeanca își pregătește revenirea în sezonul de iarbă, antrenorul Darren Cahill venind în România pentru a-i fi alături. Halep se simte mai bine din punct de vedere fizic, iar campioana de la Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019 a dorit să profite și să iasă la o plimbare cu skijetul pe Lacul Snagov.

Simona deține cel mai puternic skijet, marca Yamaha, și anume Yamaha FX SVHO.  Puterea skijetului nu este declarată de producător, dar este estimată ca fiind între 260 și 30 de cai putere, generați de un motor supraalimentat, 4 in linie, de 1.800 cc. Având doar 378 kg, skijetul Simonei atinge viteze de peste 120 km/h, fiind cea mai rapidă ambarcațiune de pe Lacul Snagov. Simona Halep se refugiază în această zonă ori de câte ori simte nevoia de liniște între turneele de tenis la care participă.

Publicat: 07 06. 2021, 12:13
Actualizat: 07 06. 2021, 12:16