Simona Halep, amuzament total în ultimul spot WTA. VIDEO | Românca și alte jucătoare importante le-au dat sfaturi tinerelor pentru conferințele de presă

Simona Halep a participat alături de alte jucătoare importante din circuitul WTA la un clip video amuzant realizat de organizatorii Rogers Cup în care sunt oferite sfaturi tinerelor jucătoare pentru conferințele de presă.

Într-o atmosferă relaxată, Simona Halep, Biancu Andreescu, Ashleigh Barty, Eugenie Bouchard, Elina Svitolina, Sloane Stephens, Karolina Pliskova, Naomi Osaka, Kiki Bertens și Maria Șarapova le-au oferit sfaturi amuzante tinerelor jucătoare pentru conferințele de presă.

Nu adormi în timpul conferințelor de presă. Arată puțină personalitate. Adaugă culoare poveștilor tale”, a spus Halep.

„Mereu lasă telefonul agentului tău pentru a nu putea să-ți faci poze în timpul conferinței”, a fost sfatul lui Eugenie Bouchard.

„Nu-ți fie teamă să spui ce gândești. Vrem să știm cum te simți”, a adăugat și Maria Șarapova.

Simona Halep (4 WTA) debuteză la turneul din Toronto miercuri, împotriva americancei Jennifer Brady (76 WTA). Sportiva din România este deținătoarea turneului din Canada.

 

Publicat: 06 08. 2019, 19:45
Actualizat: 06 08. 2019, 19:55