Alarmă pentru Simona Halep! Românca a simțit din nou dureri, în meciul-thriller cu Elena Rybakina de la US Open | FOTO

Simona Halep (România, 13 WTA) nu scapă de problemele fizice! Jucătoarea noastră a resimțit dureri în timpul meciului-thriller cu Elena Rybakina (Kazahstan, 20 WTA) din turul al treilea la US Open!

După ce s-a accidentat recent atât la gambă, cât și la coapsă, Simona Halep a simțit dureri și la umăr în timpul meciului dramatic pe care sportiva noastră l-a câștigat la US Open contra Elenei Rybakina, scor 7-6(11), 4-6, 6-3.

La scorul de 7-6(11), 2-3, Elena Rybakina a solicitat un time out medical, fiindu-i bandajat piciorul. Halep a profitat de prezența fizioterapeutului pe teren și a primit și ea îngrijiri, la umărul drept.

Simona Halep a simțit din nou dureri, în meciul-thirller cu Elena Rybakina de la US Open

Simona Halep a resimțit dureri la umărul drept după ce a câștigat un prim set incredibil în turul al treilea la US Open, scor 7-6(11) cu Elena Rybakina! Românca a revenit magistral în primul act, care a fost un adevărat carusel: Simona a întors de la 3-5, a trimis setul în prelungiri, apoi a condus cu 6-2 în tie-break! Simona Halep a irosit 6 mingi de set, Elena Rybakina a ratat și ea 4, dar eleva lui Darren Cahill s-a impus dramatic după o oră și 5 minute. După ce a primit îngrijiri medicale, Simona a revenit pe teren și a continuat să câștige raliuri spectaculoase, dar a cedat setul secund cu 4-6!

Halep a ieșit însă din nou la rampă în decisiv și a îngenuncheat-o pe Rybakina! Eleva lui Darren Cahill s-a impus după o oră și 22 de minute, scor 7-6(11), 4-6, 6-3, ajungând pentru a treia oară în carieră în optimi la US Open. Simona o va întâlni în faza respectivă pe Elina Svitolina (5 WTA)! Ucraineanca a eliminat-o fără emoții pe Daria Kasatkina (Rusia, 27 WTA) în turul al treilea, cu 6-4, 6-2. Scorul meciurilor directe dintre Halep și Svitolina este egal, 5-5, Elina adjudecându-și ultimul duel, scor 7-5, 6-3 la Turneul Campioanelor 2019.

Publicat: 03 09. 2021, 20:03
Actualizat: 03 09. 2021, 23:52