Simona Halep a vorbit, „la cald”, despre accidentarea de la spate și despre startul ratat de 2019. „Nu aveam așteptări prea mari”. Prima reacție a liderului mondial după înfrângerea de la Sydney

Simona Halep le dă o veste bună fanilor după primul meci al sezonului 2019. Numărul unu mondial a spus că, așa cum s-a văzut și în timpul partidei din turul doi al turneului de la Sydney, testul fizic a fost depășit cu bine.

„Nu am simțit nicio durere. Mă bucur de acest lucru, mă recuperez acum și vom vedea cum mă voi trezi mâine dimineață. Oricum, nu aveam așteptări prea mari de la mine, știu în ce formă mă aflu în acest moment, n-am jucat prea multe meciuri, dar de acum încolo trebuie să am mai multă încredere în mine” , a declarat Simona Halep, la finalul partidei cedate cu dublu 4-6 în fața australiencei Ashleigh Barty, a 15-a jucătoare a lumii.

Halep a mers fără antrenor la Sydney și a jucat un prim meci pentru prima dată după data de 30 septembrie 2018. Constănțeanca a oferit și primele explicații pentru rezultatul nesatisfăcător din debut de an, care o lasă fără victorie înainte de Australian Open.

 „Este pentru prima dată când joc un meci întreg de la US Open, din toamna anului trecut. N-am fost inspirată în unele puncte foarte importante. Barty a meritat să câștige acest meci, însă și eu am fost aproape de a mă impune. Am avut foarte multe șanse de a realiza break-ul (n.r. – 11 mingi de break, dintre care a valorificat 2), dar nu am putut profita. Ea a făcut un meci foarte bun, ca de fiecare dată când a jucat împotriva mea. A fost într-o formă mai bună, pentru că a și jucat vreo zece meciuri în plus față de mine, așa că a fost mult mai bine pregătită„, a punctat Halep.

Simona are asigurată prima poziție în clasamentul mondial pe durata Australian Open-ului turneu programat în perioada 14-27 ianuarie 2019. Halep va fi principala favorită a tabloului de simplu feminin, având de apărat punctele aferente finalei jucate anul trecut.


 

Publicat: 09 01. 2019, 10:25
Actualizat: 09 01. 2019, 11:35