Simona Halep a refuzat să joace la ultimul turneu înainte de US Open! În schimb, Sorana Cîrstea și Irina Begu se pregătesc să debuteze la Cleveland. Cine sunt adversarele din primul tur

Simona Halep (România, 6 WTA) preferă să se odihnească înaintea Grand Slam-ului de la US Open (29 august – 11 septembrie), astfel că eleva lui Patrick Mouratoglou nu va juca săptămâna viitoare la turneul WTA 250 de la Cleveland.

Dacă Simona Halep a refuzat să meargă la Cleveland, Sorana Cîrstea (40 WTA) și Irina Begu (34 WTA) se pregătesc să debuteze la ultimul turneu înainte de US Open.

Teoretic, Simona Halep putea juca la Cleveland chiar dacă nu s-a înscris în prealabil pentru turneul respectiv. Simona avea posibilitatea să solicite un wild card pentru tabloul principal, însă româncei nu i-a surâs această idee.

Simona Halep a refuzat să joace la ultimul turneu înainte de US Open! În schimb, Sorana Cîrstea și Irina Begu se pregătesc să debuteze la Cleveland

După ce a triumfat la turneul de la Toronto, Simona Halep s-a resimțit din punct de vedere fizic și s-a retras înaintea meciului cu Veronika Kudermetova din turul doi la Cincinnati. Astfel, Halep a decis să se odihnească până la US Open și să nu joace săptămâna viitoare la Cleveland.

În schimb, Sorana Cîrstea și Irina Begu se pregătesc să debuteze la turneul din seria WTA 250, cele două aflându-și sâmbătă adversarele. Cîrstea o va întâlni în primul tur pe Elise Mertens (Belgia, 35 WTA), a patra favorită de la Cleveland, iar Begu va avea o misiune ușoară, contra americancei Peyton Stearns (356 WTA).

Simona Halep nu a trecut niciodată de semifinale la US Open

Simona Halep s-ar putea umple de bani dacă triumfă la US Open 2022, ținând cont că organizatorii pun la bătaie premii record! Simona se va alege cu nu mai puțin de 2,6 milioane de dolari, în cazul în care se impune în Statele Unite. Românca nu a trecut însă niciodată de semifinalele Grand Slam-ului american.

Aflată la limita resurselor fizice după ce a triumfat săptămâna trecută la Toronto, Simona Halep nu și-a mai putut continua aventura la turneul de la Cincinnati! Halep trebuia să o înfrunte pe Veronika Kudermetova în noaptea de miercuri spre joi, în turul secund, însă eleva lui Patrick Mouratoglou a luat decizia de a se retrage din turneu.

Publicat: 20 08. 2022, 16:29
Actualizat: 20 08. 2022, 16:30