Simona Halep a depășit-o pe Bianca Andreescu în clasamentul WTA! Pe ce loc încheie anul fostul lider mondial

Simona Halep va încheia sezonul pe locul 4 WTA. Fostul lider mondial a urcat o poziţie şi are acum 5.462 punct. Primul loc în ierarhia mondială este ocupat de australianca Ashleigh Barty, cea care a câştigat şi Turneul Campioanelor 2019, cu 7.851 de puncte.

În Top 100 se mai află Sorana Cîrstea, care a urcat de pe 73 pe 72, cu 822 de puncte, şi Irina-Camelia Begu, pe locul 99, după o urcare de 12 poziţii, cu 669 puncte.

Primele zece locuri în ierarhia de simplu sunt ocupate de următoarele jucătoare:

  1. Ashleigh Barty (Australia) – 7.851 de puncte;
  2. Karolina Pliskova (Cehia) – 5.940;
  3. Naomi Osaka (Japonia) – 5.496;
  4. Simona Halep (România) – 5.462;
  5. Bianca Andreescu (Canada) -5.192;
  6. Elina Svitolina (Ucraina) – 5.075;
  7. Petra Kvitova (Cehia) – 4.776;
  8. Belinda Bencic (Elveţia) – 4.745;
  9. Kiki Bertens (Olanda) – 4.245;
  10. Serena Williams (SUA) – 3.935.

Mihaela Buzărnescu este pe 109, cu 596 puncte, Patricia Maria Ţig pe 111, cu 593 puncte şi Monica Niculescu se află pe poziţia 116, după o coborâre de 11 locuri, cu 575 puncte.

Ana Bogdan, semifinalistă la turneul ITF de la Nantes, a urcat şapte locuri, până pe 129, cu 487 puncte, Irina Bara a urcat tot 7 poziţii, până pe locul 161, cu 367 de puncte, iar Elena-Gabriela Ruse a coborât de pe 179 pe 182, cu 330 de puncte.

Publicat: 04 11. 2019, 11:01