Simona Halep, veste mare la 30 de ani! A anunțat când are de gând să se retragă: „M-am schimbat!”

Simona Halep n-are de gând să se retragă prea curând! Ajunsă la vârsta de 30 de ani, românca are de gând să mai joace cel puțin doi ani.

Fostul lider mondial a dat asigurări că vrea să mai joace tenis o bună bucată de timp, chiar dacă tocmai s-a căsătorit.

De la intrarea în Top 10 mondial, Halep are un bilanţ de 293 de victorii şi 97 de înfrângeri (procentaj 0,751), fiind depăşită la acest capitol doar de Serena Williams (204-34, 0,857) şi de Bianca Andreescu (40-12, 0,769).

Simona Halep, veste mare la 30 de ani: „Finalul carierei mele nu este aproape!”

În acest an, marea sportivă s-a căsătorit în urmă cu două săptămâni cu Toni Iuruc, dar a încetat şi colaborarea cu antrenorul Darren Cahill. A fost un an pandemic presărat cu multe accidentări, cea mai gravă la Roma, dar Simona Halep vrea să demonstreze că mai poate evolua la un nivel înalt.

„Finalul carierei mele nu este aproape. Îmi doresc mult să mai joc. Am avut accidentări şi am avut dubii că mai pot continua, dar acum sunt în formă şi îmi doresc să mai joc doi, trei, patru ani. În ultimii doi ani şi jumătate, de când l-am cunoscut pe Toni, mă încurajează să joc cât mai mult, e un plus pentru viaţa mea profesională. E emotiv în tribună. Preferă să stea mai departe de lojă. A mai stat în lojă şi am pierdut şi e superstiţios.

Visez la copii, la o familie mare şi fericită pentru următorii 30 de ani. Îmi doresc să mai joc tenis în următorii ani şi să fiu sănătoasă. Am început să gust tenisul fără presiune şi fără stres. După ce mă voi lăsa de tenis, îmi doresc să am copii. M-am schimbat, sunt mai relaxată cu oamenii. Vorbesc mai mult, sunt mai veselă, sunt doritoare de noi ieşiri, de prieteni noi”, a spus Simona Halep.

Publicat: 27 09. 2021, 17:39