Și-a retras apelul de la TAS și revine pe teren în luna martie! Reacția americanului care a căzut la pace cu ITIA: „Le mulțumesc sponsorilor”

Jenson Brooskby (23 de ani) va scăpa de sancțiunea pentru dopaj în luna martie, după ce a ajuns la un acord cu Agenția Internațională pentru Integritratea Tenisului (ITIA). Brooksby și-a exprimat bucuria pentru că va reveni în circuitul ATP.

Sportivul care a fost suspendat 18 luni pentru că a ratat trei teste anti-doping într-un an a depus apel la TAS, aducând noi probe convingătoare la dosar.

După ce s-au lămurit cu privire la circumstanțele care au dat naștere testelor ratate, cei de la ITIA i-au propus o „înțelegere” lui Jenson Brooksby. Americanul și-a retras apelul, iar suspendarea sa a fost redusă la 13 luni.

Și-a retras apelul de la TAS și revine pe teren în luna martie! Reacția americanului care a căzut la pace cu ITIA: „Le mulțumesc sponsorilor”

Tenismenul american și-a anunțat revenirea în circuit, spunând că a trăit un calvar în timpul suspendării. Brooksby le-a mulțumit fanilor și sponsorilor care au rămas alături de el:

Simt o mare bucurie și ușurare că mă pot întoarce la ceea ce iubesc! Ultimele 13 luni au fost epuizante, un coșmar pe care nu-l doresc nimănui. Mulțumesc familiei, echipei mele și prietenilor care m-au făcut să țin capul sus în această perioadă dificilă.

Aș vrea să le mulțumesc sponsorilor pentru sprijinul continuu. Înseamnă enorm pentru mine! Tuturor fanilor mei loiali le mulțumesc pentru cuvintele frumoase și susținere”, a spus Jenson Brooksby pe Instagram.

Cum a ajuns Jensons Brooksby la o înțelegere cu ITIA

Jensons Brooksby este sigur că va reveni pe teren luna viitoare, după ce Agenția de Integritate a confirmat micșorarea suspendării: „ITIA confirmă astăzi că s-a ajuns la o înțelegere cu jucătorul american Jenson Brooksby, care prevede reducerea perioadei de ineligibilitate la 13 luni. În octombrie 2023, Brooksby – care a atins locul 33 în clasamentul mondial de simplu în carieră în 2022 – a primit o suspendare de 18 luni din partea unui tribunal independent pentru că a ratat trei teste anti-doping în decurs de 12 luni.

Cu toate acestea, noi informații referitoare la circumstanțele care au dat naștere testelor ratate – care nu fuseseră anterior disponibile ITIA sau tribunalului independent în timpul ședinței inițiale – au fost transmise în cadrul procedurii de recurs a jucătorului la TAS. Pe baza unei analize detaliate a noilor informații, ITIA, în consultare cu Agenția Mondială Anti-Doping (WADA), a stabilit că gradul de vină a jucătorului pentru încălcarea regulilor anti-doping (ADRV) ar trebui reevaluat.

În urma reevaluării, ITIA, WADA și apărătorii jucătorului au convenit că vina lui Brooksby pentru ADRV nu a fost la fel de mare pe cât a constatat anterior tribunalul independent și o sancțiune de 13 luni a fost adecvată. Sancțiunea va fi retrodatată la data celui de-al treilea și ultimul test ratat al jucătorului. Ca atare, suspendarea lui Brooksby se consideră că a început pe 4 februarie 2023 și se va încheia pe 3 martie 2024. Pentru a ajunge la un acord cu ITIA, jucătorul și-a retras apelul la TAS”, a precizat ITIA, agenție care o acuză pe Simona Halep de dopaj, pe site-ul oficial.

Publicat: 15 02. 2024, 21:16
Actualizat: 15 02. 2024, 21:17