Serena Williams se retrage? Gestul suprinzător! A părăsit în lacrimi conferința de presă | VIDEO

serena williams se retrage
Vezi galeria foto - 11 poze

Serena Williams a fost oprită din cursa pentru adjudecarea celui de-al 24-lea său titlu de Grand Slam de Naomi Osaka, care a învins-o în două seturi, 6-3, 6-4. După semifinala de la Australian Open jucătoarea din SUA a oferit o declarație ce ar putea însemna retragerea din tenis.

La finalul meciului, în drum spre vestiare, Serena Williams s-a oprit, a salutat tribunele ca de obicei, dar de această dată a petrecut mai mult timp ridicând mâna ca un semn de adio.

La conferința de presă, întrebată despre acest scurt episod, sportiva a fost concisă și a părăsit sala în lacrimi.

Serena Williams se retrage?

    • Serena Williams: „Fanii din Australia sunt uimitori”.
    • Reporter: „Unii oameni se gândesc că a fost gestul prin care ţi-ai luat rămas bun”.
    • Serena Williams: „Dacă mi-aş lua rămas bun, nu aş spune nimănui”.
    • Reporter: „Poţi considera că ai avut o zi proastă?”
    • Serena Williams: „Nu ştiu… Gata, am terminat….Când o să fie la revedere, nu o să spun nimănui” (a spus sec Serena, printre lacrimi. Apoi a părăsit sala de conferințe)

Serena Williams învinsă de Naomi Osaka în semifinalele Australian Open

Osaka a câștigat în fața Serenei Williamsîn 76 de minute, iar sportiva niponă se pregătește de a patra finală de Grand Slam a carierei, ea triumfând la Australian Open, în 2019, şi la US Open, în 2018 şi 2020.

De partea cealaltă, Serena, 39 de ani, a ratat obținerea trofeului de Grand Slam cu numărul de 24 al carierei, performanță prin care ar fi egalat recordul lui Margaret Court.

Osaka a mai învins-o pe Serena într-un meci extrem de important: în 2018, în finala US Open, scor 6-2, 6-4. Naomi conduce în duelurile directe cu Serena, 3-1.

Publicat: 18 02. 2021, 09:29