Serena Williams începe sezonul 2014 la Brisbane

Jucătoarea americană Serena Williams, numărul unu mondial, a anunțat, miercuri, că va începe sezonul 2014 la turneul WTA de la Brisbane, programat în perioada 29 decembrie – 5 ianuarie, informează AFP.

„Baza este perfectă, iar suprafața este aceeași ca la Melbourne. După Brisbane, voi avea o săptămână de pauză”, a declarat Williams, care va încerca apoi să câștige al 18-lea său titlu de Grand Slam, la Australian Open.

Dacă se va impune la Australian Open, Serena Williams le va egala pe Martina Navratilova și Chris Evert în ierarhia jucătoarelor cu cele mai multe titluri de Grand Slam – 18. În fruntea clasamentului se află Steffi Graf, cu 22 de trofee.

Sursa: Mediafax

Publicat: 02 10. 2013, 13:38
Actualizat: 02 10. 2013, 13:39