Serena Williams, în semifinale la Australian Open după 6-4, 6-1 cu Șarapova

Serena Williams s-a calificat în semifinalele turneului de simplu feminin de la Australian Open după ce a învins-o în două seturi, 6-4, 6-1, pe rusoaica Maria Șarapova.

Liderul mondial a obținut a 18-a victorie consecutivă în fața rivalei sale, cap de serie numărul 5. Ultimul succes al Șarapovei (28 de ani) contra jucătoarei din Statele Unite a fost înregistrat acum aproape 12 ani, în 2004, în finala de la Wimbledon.

Aflată în căutarea celui de-al 7-lea titlu la Australian Open și a celui de-al 22-lea turneu de Grand Slam câștigat, Serena Williams a început meciul mai greu și a câștigat primul set în 55 de minute. Setul doi a fost, însă, o simplă formalitate.

„A fost un meci super intens. Ea (n.red. – Șarapova) este o jucătoare extrem de concentrată. Nu degeaba a fost numărul 1 mondial și a câștigat atâtea turnee. Am jucat toată săptămâna un tenis agresiv, dar am început acest meci mai lent. După primul set, am știut că trebuie să revin la jocul din această săptămână”, a declarat liderul mondial, imediat după meci.

Williams (34 de ani) o va întâlni, joi, în semifinale pe poloneza Agnieszka Radwanska, aflată acum pe locul 3 în clasamentul WTA.

Mediafax

Publicat: 26 01. 2016, 08:33
Actualizat: 26 01. 2016, 08:38