Serena Williams, în formă maximă înainte de disputa cu Halep: „Sunt foarte încântată pentru cum am jucat azi. Mi-am pierdut vocea cât de mult am strigat

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams a declarat, luni, după ce a învins-o pe sârboaica Ana Ivanovic în primul meci de la Turneul Campioanelor, că este foarte mulțumită de cum a evoluat, având în vedere că adversara sa a jucat foarte bine.

Sunt foarte încântată pentru cum am jucat astăzi. A fost foarte plăcut să îmi văd fanii de aici, le mulțumesc. Am muncit mult și mă bucur să mă aflu aici. Astăzi, am luptat tot meciul. Ana a jucat atât de bine încât a trebuit să încerc să lupt cât de bine am putut. Îmi pierdeam vocea de cât de mult am strigat «Haide!»„, a spus Williams.

Americanca Serena Williams, locul 1 WTA, a învins-o, luni, scor 6-4, 6-4, pe jucătoarea sârbă Ana Ivanovic, locul 7 WTA, în primul meci al grupei roșii de la Turneul Campioanelor, ce se dispută la Singapore. Partida a durat o oră și 18 minute.

Miercuri, jucătoarea de peste Ocean va da piept cu Simona Halep, care a trecut categoric de Genie Bouchard, scor 6-2, 6-3.

Publicat: 20 10. 2014, 19:13
Actualizat: 20 10. 2014, 19:14