„Serena Williams a amenințat-o cu bătaia!” Episod șocant scos la iveală după ce americanca a revendicat titlul Simonei Halep de la Wimbledon: „Nu mă cunoști!” VIDEO

Un episod mai puțin știut cu Serena Williams a fost adus în prim-plan după ce americanca i-a înfuriat pe fanii Simonei Halep, revedincând titlul româncei de la Wimbledon 2019.

Sorana Cîrstea a sărit în apărarea Simonei Halep după suspendarea de patru ani pentru dopaj și a numit-o pe Serena Williams arogantă, iar susținătorii constănțencei întăresc spusele sportivei din Târgoviște. Un filmuleț în care Serena își amenință cu bătaia adversara s-a viralizat pe platforma X”, după ce Williams a declanșat războiul împotriva lui Halep.

„Serena Williams a amenințat-o cu bătaia!” Episod șocant scos la iveală după ce americanca a revendicat titlul Simonei Halep de la Wimbledon: „Nu mă cunoști!”

Incidentul s-a petrecut la Roland Garros 2009, în timpul meciului pe care Serena Williams l-a disputat în turul trei contra Mariei Jose Martinez Sanchez din Spania. Serena a luat foc pentru că Maria, care se afla la fileu, a trimis mingea neregulamentar, cu mâna, în terenul ei. Arbitrul de scaun nu a văzut infracțiunea și i-a acordat punctul ibericei.

Serena s-a plâns arbitrului de faptul că adversara ei nu a lovit mingea cu racheta, dar acesta nu și-a schimbat decizia. Americanca a fost enervată inclusiv de atitudinea adversarei, sportiva din Spania nerecunoscând că a încălcat regulamentul. Reacția Serenei, care a câștigat până la urmă meciul în trei seturi, a fost una incredibilă.

O să te aștept în vestiar pentru asta. Nu mă cunoști!”, i-a spus Serena lui Sanchez. Apoi, americanca a început să se certe cu arbitrul: „M-am simțit atât de rău. Nu am vrut să o lovesc. Nu știu de ce i-ai dat punctul, ar fi bine să nu mai vină la fileu”, au fost cuvintele rostite de campioana din SUA. Serena Williams a amenințat că își va agresa fizic adversara, pe María Jose Martínez Sanchez, la Openul Francez din 2009″, a spus utilizatorul care a urcat filmulețul pe rețelele de socializare.

Explicațiile Serenei după ce și-a amenințat adversara

La conferința de presă de după meci, Serena și-a explicat comportamentul: „Sunt ca o dramă și nu vreau să fiu așa. Sunt ca una dintre acele fete dintr-un reality show care sunt urmărite de dramă, iar toată lumea din casă le urăște pentru pentru asta, indiferent de ceea ce fac. Nu vreau să fiu fata aceea. Nu am crezut că mingea a atins-o, ci am fost 100% sigură că mingea a lovit-o în braț.

Regulile tenisului spun că atunci când mingea îți lovește corpul reprezintă o abatere. Pierzi un punct automat. Așa că mingea i-a lovit corpul și, prin urmare, ar fi trebuit să piardă punctul – în loc să trișeze.

Am lovit mingea aia destul de tare. Știa că mingea a lovit-o. iar ea era la modul: ‘Niciodată. N-aș face niciodată asta. Nu am făcut asta niciodată'”, a spus Serena, supărată pe modul în care s-au desfășurat lucrurile.

Publicat: 02 10. 2023, 17:51