Scrisoarea savuroasă a Serenei Williams. Primele declarații despre sarcina sa

Ziua coincidențelor. Deși nu a mai jucat vreun meci de tenis de la Australian Open, Serena Williams a revenit pe prima poziție în clasamentul mondial în ziua în care iubitul ei a împlinit 34 de ani. Americanca a ales să marcheze ocazia cea mare cu o scrisoare emoționantă, postată pe contul de Instagram, care însă nu îi este dedicată logodnicului ei, Alex Ohanian.

Serena Williams (35 ani) nu s-a sfiit să se fotografieze îmbrăcată sumar, în ciuda faptului că sarcina ei este deja foarte vizibilă.

Mi-ai dat putere pe care nici nu știam că o am. M-ai făcut să înțeleg exact ce înseamnă liniștea. Abia aștept să te întâlnesc și să te am în loja jucătorilor, anul viitor. Dar mai presus de orice, sunt atât de bucuroasă pentru că pot împărți cu tine numărul unu mondial…. astăzi, din nou. De ziua lui Alex.”, a scris Serena Williams pe contul de Instagram. Williams a semnat scrisoarea adresată bebelușuiui ei de 25 de săptămâni într-un mod special: „de la cel mai vârstnic număr unu mondial, către cel mai tânăr număr unu din lume, mămica ta”.

 

 

 

 

Publicat: 24 04. 2017, 20:00
Actualizat: 24 04. 2017, 20:01