Science fiction pe zgura albastră: dovada că Federer e extraterestru!** VIDEO – A câștigat un game în care nu a returnat mingea la ultimele 5 puncte!

Federer a început să ne amintească de vremurile bune. Tenismanul elvețian, cap de serie numărul 3, a câștigat Mastersul 1000 de la Madrid, după ce l-a învins în finală, în trei seturi, scor 3-6, 7-5, 7-5, pe cehul Tomas Berdych, cap de serie numărul 6.

Federer a obținut al treilea succes la Madrid, după cele din 2006 și 2009. El l-a egalat pe spaniolul Rafael Nadal în clasamentul celor mai multe victorii la Masters 1000, cu 20 de titluri.

Această victorie îi permite să revină pe locul doi în clasamentul ATP, în locul lui Nadal. El nu a mai ocupat acest loc din martie 2011.

Elvețianul a câștigat cele patru finale disputate în acest an, reușind să se impună la Rotterdam, Dubaï și Indian Wells.

Inedit: A câștigat un game deși nu a returnat cinci puncte la rând:)

Un moment extrem de hazliu al finalei, care părea să reprezinte și punctul psihologic al partidei, s-a consumat în setul trei, la 4-3 pentru Swiss Maestro. Federer a reușit break-ul, deși nu a returnat niciuna din ultimele 5 mingi ale game-ului. La 0-40 pe serviciul cehului, acesta a reușit trei ași consecutivi, pentru ca apoi să ‘reușească’ să comită două duble greșeli consecutive. Chiar dacă Federer a servit în game-ul următor pentru meci, Berdych a reușit rebreak-ul, dar până la urmă s-a dovedit a fi în zadar.

Derulează până la 2:27:58 pentru a vedea game-ul cu pricina

Publicat: 14 05. 2012, 16:23
Actualizat: 14 05. 2012, 16:25