Schimbare în abordare pentru Serena Williams și Victoria Azarenka. Detaliul dezvăluit de turneul de la Madrid

Serena Williams și Victoria Azarenka și-au folosit clasamentul protejat pentru a se înscrie în turneul de la Madrid, în loc să solicite wildcard-uri. Potrivit regulilor WTA în vigoare, jucătoarele pot folosi această opțiune specială la opt turnee într-un sezon, dar la cel mult două turnee Premier Mandatory, dacă au lipsit din circuit între șase luni și doi ani.

Dacă la Miami ambele jucătoare au primit invitații pe tabloul principal din partea organizatorilor, la Madrid situația se schimbă, iar pe lista înscrierilor, publicată miercuri, americanca apare la poziția doi – imediat după Simona Halep, iar Victoria – la poziția opt.

Dacă în cazul Serenei Williams situația pare limpede – având în vedere faptul că turneul de la Madrid este al treilea din patru concursuri Premier Mandatory, pentru Victoria Azarenka decizia de a activa clasamentul protejat poate fi un indicativ clar că de această dată revenirea sa în circuit este cât se poate de serioasă, iar problemele care au ținut-o închisă între granițele Caliuforniei au fost depășite (detalii AICI).

Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina Begu și Mihaela Buzărnescu sunt cele cinci românce direct acceptate pe tabloul de la Madrid.

Publicat: 28 03. 2018, 21:11
Actualizat: 28 03. 2018, 21:24