Scene rare pe terenul de tenis! Două jucătoare cunoscute s-au luat la ceartă în timpul meciului deși jucau împreună la dublu | VIDEO

Scene rar întâlnire pe terenul de tenis s-au petrecut la turneul de la Beijing: Alycia Parks (SUA) și Yanina Wickmayer (Belgia) s-au luat la ceartă în timpul meciului de dublu în care au fost coechipiere.

Alycia Parks și Yanina Wickmayer nu s-au putut înțelege asupra tacticii la meciul din primul tur cu franțuzoaicele Caroline Garcia și Kristina Mladenovic, având un dialog aprins pe teren. Americanca și belgianca au făcut gesturi nervoase una la adresa celeilalte și au pierdut meciul, deși își adjudecaseră setul ianugural cu 6-2.

Scene rare pe terenul de tenis! Două jucătoare cunoscute s-au luat la ceartă în timpul meciului deși jucau împreună la dublu

Între jucătoarele din circuitul WTA ies scântei nu doar atunci când sunt adversare! Deși au făcut tandem la turneul de la Beijing, Alycia Parks și Yanina Wickmayer s-au luat la ceartă pe teren.

După un schimb de replici nervos pe care l-au avut în timp ce se pregăteau să returneze, la scorul de 6-2, 5-5, tensiunile dintre cele două au continuat în pauza dintre game-uri.

În timp ce stăteau pe banca de odihnă, Yanina Wickmayer i-a aruncat o privire tăioasă partenerei, care era vizibil supărată. Belgianca și americanca nu s-au mai putut concetra și au pierdut meciul cu scorul de 6-2, 6-7(5), 6-10.

CTP susține că Alycia Parks trebuie să își schimbe antrenorul

Alycia Parks, sportivă aflată pe locul 43 WTA la simplu, este o mare speranță a tenisului american. Pregătită de tatăl ei, Parks a cucerit anul trecut turneul de la Lyon, dar jurnalistul Cristian Tudor Popescu a afirmat că americanca are nevoie de alt antrenor pentru a progresa: „’Țineți minte niște cuvinte: Alycia Parks, US of America, 21 de ani, 133 WTA în acest moment. E mult de când n-am mai văzut o jucătoare posesoare de asemenea arme nucleare. Dacă va avea și un antrenor pe măsură, veți auzi numele Alycia Parks tot mai des și tot mai sus’.

Asta scriam acum 3 luni, pe 6 octombrie 2022, despre o jucătoare de tenis de care nu auzise nimeni. Și iat-o acum pe Alycia în finala turneului WTA de la Lyon, în care o va înfrunta pe franțuzoaica nr. 5 mondial, Caroline Garcia, campioana campioanelor de anul trecut. În semifinala cu experimentata belgiancă Marina Zanevska, Parks a alternat execuțiile excepționale cu momente de pierdere a concentrării care au făcut-o să rateze și 2 mingi de meci și să se uite insistent spre loja ei.

Încă nu reușește să fie compactă psihic pe o perioadă lungă în meci. Cum spuneam și în articolul precedent, acestui talent scânteietor îi trebuie un alt antrenor, altul decât tatăl ei, Michael Parks, cel ce o pregătește de mică. Mare lucru dacă mr. Parks ar avea tăria să ia această decizie care doare. Alycia a împlinit 22 de ani…”, spunea CTP despre Parks.

Publicat: 02 10. 2023, 18:58
Actualizat: 02 10. 2023, 19:01