Scandal uriaș după finala Australian Open! Daniil Medvedev a răbufnit la conferința de presă și îi acuză de „rusofobie” pe spectatori: „Copilul din mine a încetat să viseze!”

Daniil Medvedev (Rusia, 2 ATP) a făcut mai multe declarații tulburătoare la conferința de presă, după finala dramatică pierdută duminică la Australian Open în fața lui Rafael Nadal (Spania, 5 ATP), scor 6-2, 7-6(5), 4-6, 4-6, 5-7!

Daniil Medvedev s-a luptat până în ultimul moment cu „matadorul” Rafael Nadal, dar și cu ostilitatea publicului, fiind răpus după 5 ore și 28 de minute de joc.

Medvedev a răbufnit la adresa spectatorilor atât la conferința de presă, cât și în timpul meciului, deoarece aceștia făceau zgomot atunci când rata primul serviciu – lucru considerat lipsit de fair-play în tenis.

Daniil Medvedev a răbufnit la conferința de presă după înfrângerea cu Rafael Nadal: „Copilul din mine a încetat să viseze! De acum încolo joc doar pentru ruși”

Reacțiile lipsite de fair-play ale spectatorilor l-au afectat atât de tare pe Daniil Medvedev, încât campionul rus și-a schimbat viziunea despre tenis: „Există momente în care copilul din mine încetează să mai viseze, iar astăzi a fost unul dintre ele și nu voi spune cu adevărat de ce! Deci de astăzi joc pentru mine, pentru familia mea, pentru oamenii care au încredere în mine; bineînțeles pentru toți rușii, pentru că simt mult sprijin acolo.

Dacă va fi un turneu pe terenuri dure la Moscova înainte de Roland Garros sau Wimbledon, voi merge acolo chiar dacă mi-e dor de Wimbledon sau Roland Garros sau orice altceva! Copilul a încetat să mai viseze, copilul din mine va juca pentru el însuși și gata, asta e povestea mea, mulțumesc băieți pentru că m-ați ascultat!”, a declarat Daniil Medvedev după înfrângerea dureroasă cu Rafael Nadal.

Daniil Medvedev îi acuză pe spectatorii de la Australian Open de „rusofobie”

În ciuda faptului că a spus că nu va dezvolta declarația, Daniil a fost convins de jurnaliști să își continue discursul, iar acesta i-a acuzat de rusofobie pe spectatori: „Cred că naționalitatea joacă un rol esențial! Cu siguranță că atunci când joc cu cineva din altă țară, ei susțin pe acel jucător și nu pe jucătorul rus!”, a mai adăugat Medvedev.

După ce Daniil Medvedev s-a plâns în mai multe rânduri că spectatorii țipă după ce ratează primul serviciu în finala cu Rafael Nadal, arbitrul de scaun a luat măsuri la începutul setului al cincilea, amenințându-i cu evacuarea din arenă: „Doamnelor și domnilor, dacă veți mai striga ‘aut’ după primul serviciu, voi anunța agenții de pază să vă evacueze din arenă”, a fost anunțul arbitrului australian John Blom, după ce spectatorii au generat mai multe momente lipsite de fair-play în timpul finalei Rafael Nadal – Daniil Medvedev de la Australian Open.

Publicat: 30 01. 2022, 23:27
Actualizat: 30 01. 2022, 23:49