Șarapova trece pe modul turbo, iar Pliskova e OUT de la Roland Garros! Maria o ia pe urmele Simonei Halep: a zdrobit rezistența Karolinei și îi arată varianta ei de coșmar. Două momente sugestive ale suprizei zilei. Corespondență din Paris

Maria Șarapova (30 WTA) a trecut surprinzător de ușor, sâmbătă, în șaisprezecimile turneului de la Roland Garros, de a șasea jucătoare a lumii, Karolina Pliskova, scor 6-2, 6-1. Dacă în raliu Pliskova e tăcută, iar urletele Mariei se aud ca într-o catedrală pe o arenă Philippe Chatrier doar pe jumătate plină, stările emoționale au fost la polul opus. Rusoaica a fost în zonă și calmă, cehoaica – mai mereu ca pe ace și fără reacție.

Primul set s-a încheiat în 28 de minute.

6-2. Pliskova începuse meciul cu break, dar a fost secerată de Maria, dublă campioană la Paris. Patru game-uri luate la rând de rusoaică au săpat în moralul cehoaicei. Mai văzuse acest film. Și nu îi place.

Începe setul doi.

Pliskova e nervoasă. Gesturi de iritare vizibil de pe orice rând din tribună. Șarapova, temperată și exersându-și mișcările specifice de concentrare. Pe tabelă, e set pentru rusoaică și 2-1. Servește, în liniște, Karolina. Vine la fileu, pentru smash. Soarele, nervii, scorul – toate pun presiune pe ea. Și o cruță pe Maria. Trimițând mult în afară. Pare o începătoare. Șarapova răspunde cu un retur de rever pe care parcă îl vezi doar la reluare, pe ecranul din colțul Chatrier-ului. Și este break, din nou, pentru Masha. Este prima succesiune care îți rămâne în minte, clar.

Rapid, Pliskova ajunge din nou la serviciu.

Șarapova aleargă după întâlniri cu tușele. Aleargă în spatele liniei de fund cu viteză împrumutată de la Nadal, care urmează pe Central. Meciul acesta, ar fi trebuit să fie lung și să împingă duelul Nadal – Gasquet la un start în paralel cu Halep – Petkovic. Nu este cazul. Pe Terenul 18, Sloane Stephens a trecut greu, 8-6, în decisiv, de Giorgi, după un meci cu game-uri extrem de lungi, încă din primul set, pe lansarea italiencei. Iar Șarapova este pe sistem, dă tare și adună 18 lovituri câștigătoare. De peste trei ori mai multe ca Pliskova (5). Care mai greșește. De 16 ori neforțat – per total.

Pliskova este în corzi, iar fanii o simt. Plutește în aer un sentiment de compasiune. Lumea o aplaudă și îi strigă numele Karolinei după un super-raliu, în care o Șarapova aflată în plin fuleu a făcut punct. Ce să-i faci? A venit încă un break, luat de rusoaică cu o scurtă. Una dintre acele lovituri care nu prea îi plăceau. Nu îi ieșeau. Nu le stăpânea. Dar în acest meci cu Pliskova, de pe Central, ea este în control.

Cinci puncte mai târziu, Maria Șarapova ridică mâinile în aer.

Nu este la fel de expresivă ca Serena Williams după victoria la Ashleigh Barty, dar înseamnă mult. Revenită la Roland Garros direct pe lista capilor de serie, după ce organizatorii i-au refuzat wildcard-ul în 2017, Șarapova trece în optimi, cu o a 56-a victorie pe zgura de la Paris. După set pierdut în meciul de debut și câte două ore petrecute pe teren, acum, cu Pliskova, Șarapova a avut nevoie doar de 59 de minute.

„Masha” tocmai și-a făcut încălzirea! Atenție!

  • Maria Șarapova ar putea juca în optimi împotriva Serenei Williams, dacă americanca o învinge mai târziu pe Julia Goerges.

 

Publicat: 02 06. 2018, 15:39
Actualizat: 02 06. 2018, 16:46