Șarapova nu intră în luptă pentru trofeul câștigat în 2015 de Simona Halep: rusoaica s-a retras de la Indian Wells. Consecințele deciziei

Maria Șarapova (7 WTA) și-a anunțat retragerea de la primul turneu de categorie Premier Mandatory al sezonului 2016, de la Indian Wells, cel pe care Simona Halep îl va începe din postura de deținătoare a trofeului. Rusoaica și-a motivat absența printr-o accidentare la antebraț.

Sunt foarte dezamăgită pentru că nu pot lua startul anul acesta la BNP Paribas Open. Mi-am concentrat eforturile pentru refacerea antebrațului stâng și am încercat să ajung la sută la sută în ceea ce privește corpul meu, pentru a fi gata să joc acest turneu – unul dintre favoritele mele, pentru că este atât de apropiat de Los Angeles. Știu că turneul va fi unul de succes anul acesta și sunt nerăbdătoare să revin anul viitor, dar și mulți ani de acum încolo„, a transmis Șarapova, în comunicatul oficial publicat de reprezentanții turneului.

Șarapova a jucat de 13 ori turneul de la Indian Wells, iar de la debutul său în competiția patronată de Larry Ellison nu a ratat decât competiția din 2009. Cu două titluri în palmares (2006 și 2013), Șarapova îi face loc, prin retragerea sa, cehoaicei Petra Kvitova pe lista primilor opt capi de serie.

Început de an frustrant pentru Șarapova

Acest abandon de la Indian Wells o va lăsa pe Maria Șarapova, la finalul competiției, la jumătatea lunii martie, cu un singur turneu jucat în 2016 – Australian Open, acolo unde s-a oprit în sferturi, învinsă de Serena Williams. Fostul număr unu mondial are parte de un început dezamăgitor de an, care i-a adus o cădere în clasament de trei poziții, de pe patru pe șapte.

Fără a-și apăra punctele din 2016 de la Indian Wells, Șarapova va fi depășită de Kvitova și de Vinci în clasament, iar în „Road to Singapore” – ierarhia punctelor adunate în acest an, rusoaica este doar a 23-a în acest moment.

  • Tragerea la sorți a tabloului principal pentru competiția feminină de la Indian Wells va avea loc luni, de la orta 15:00 (ora locală).
  • Daniela Hantuchova, Shuai Zhang, Lauren Davis și Shelby Rogers sunt jucătoarele care au primit wildcard pentru turneul californian.
Publicat: 04 03. 2016, 17:14
Actualizat: 04 03. 2016, 18:22