Șarapova a revenit după 7 luni, dar a pierdut în primul tur!

Maria Șarapova a fost învinsă, aseară, în runda inaugurală a probei de dublu din cadrul turneului de la Indian Wells, în primul său meci disputat în circuitul WTA după august 2008.

Șarapova și compatrioata sa Elena Vesnina au fost învinse de perechea Ekaterina Makarova/Tatiana Poucek (Rusia/Belarus), cu scorul de 6-1, 4-6, 10-7, într-un meci care a durat o oră și jumătate.

"M-am simțit bine pe teren. Am jucat pentru a mă testa și a regăsi emoțiile competiției. Aveam nevoie de această schimbare de decor, după săptămâni de antrenamente. Aveam nevoie să regăsesc micile detalii care formează un turneu, să merg la vestiare, să îmi aud numele, să văd publicul, să merg în sala sportivilor", a declarat Maria Șarapova.

Sportiva în vârstă de 21 de ani, operată la umărul drept în octombrie 2008, și-a reluat antrenamentele în urmă cu două luni. Ea a ratat Jocurile Olimpice de la Beijing, US Open și Australian Open, din cauza accidentării.

Publicat: 13 03. 2009, 09:52
Actualizat: 13 03. 2009, 09:53