S-a resemnat și renunță la duel. Decizie importantă luată de Federer după ce a câștigat la Basel: balanța se înclină net în lupta pentru numărul unu mondial la final de sezon. De ce rezultat are nevoie Nadal și explicația emoționantă a elvețianului

Roger Federer a anunțat, imediat după câștigarea turneului de acasă, de la Basel, că nu va disputa ultimul turneu din seria Masters 1000 de la Paris Bercy. „Știam de la început faptul că voi lua o decizie în legătură cu participarea mea la Paris în funcție de parcursul de la Basel. Acest turneu îmi consumă de fiecare dată multă energie. Nu voi juca în Franța – și îmi pare rău pentru fanii de acolo, dar sper să înțeleagă faptul că îmi doresc să am grijă de corpul meu. Corpul îmi cere să iau o pauză. Știu că nu pare, pentru că aveți impresia că totul merge fără efort pe teren, dar sunt obosit. Nu pot să risc să mă accidentez. Vreau să fiu apt de joc și la Turneul Campionilor, și anul viitor„, a declarat Federer, ajuns la 95 de titluri câștigate în carieră – pe locul doi în clasamentul tuturor timpurilor.

Decizia luată de Federer îl apropie semificativ pe Rafael Nadal de asigurarea numărului unu mondial la final de an. Cu două titluri de Mare Șlem în palmares în 2017 – al zecelea triumf la Roland Garros și victoria cu numărul trei la US Open, ibericul are, chiar și cu victoria din Elveția a lui Roger, un avantaj de 1460 de puncte în fața eternului său rival. Federer mai are programat un singur turneu pe 2017 – Turneul Campionilor de la Londra, unde maximul posibil de puncte acumulate – pentru câștigarea titlului fără înfrângere în grupă – este de 1500 de puncte. În aceste condiții, Nadal are nevoie de o singură victorie în Franța pentru a fi sigur că va termina pentru a patra oară în carieră sezonul pe prima poziție ATP. Calculul este simplu: deși în mod normal turul doi la un Masters 1000 valorează 45 de puncte, capii de serie care nu joacă în primul tur primesc doar 10 puncte dacă sunt eliminați de la primul meci, direct în turul doi. Atfel, ibericul are nevoie de victorie în fața jucătorului care se impune în duelul Mischa Zverev – Hyeon Chung pentru a fi declarat ‘year-end number one’.

Rafa Nadal se află în prezent la a patra ‘domnie’ în fruntea clasamentului mondial și de fiecare dată până acum a reușit să termine sezonul pe prima poziție după ce a urcat pe locul 1.

Vreau să fie clar – nu fug de niciun duel cu vreun jucător. Dar știu că este mai bine să fac așa. M-am gândit o clipă la numărul unu, însă cel mai inteligent lucru pe care îl pot face este să las deoparte acest gând. Sunt departe, iar șansele sunt mici. Rafa a avut un an incredibil și joacă fantastic. Mi-am pus întrebarea – dacă nu ar exista deloc șanse la numărul unu, ce decizie ai lua în legătură cu Parisul? Este decizia corectă și vreau să mă concentrez pe Londra. Nu aș fi împăcat dacă m-aș accidenta săptămâna viitoare și mi-aș periclita Londra. Dacă eram mai aproape de Rafa, probabil că altfel ar fi stat lucrurile„, a mai punctat Federer.


Roger Federer, la conferința de presă a campionului la Swiss Indoors. Foto: Foto: Cezara Paraschiv

Publicat: 30 10. 2017, 08:35
Actualizat: 30 10. 2017, 08:36