Românii au dominat Vitality Open Tour. Cine sunt câștigătorii
Radu Țurcanu (simplu) și perechea Dragoș Cazacu – Alexandru Dumitru (dublu) sunt cei care s-au impus la ediția a 12-a a Vitality Open Tour.
Radu David Țurcanu s-a impus la simplu, după finala cu Radu Mihai Papoe, scor 6-4, 4-6, 6-1. „Mă simt obosit, a fost un meci destul de strâns, în care a trebuită să muncesc, să dau totul. A fost a treia finală de anul acesta și a trebuit să câștig una. Sunt fericit și sper la cât mai multe. Organizarea turneului a fost foarte bună, chiar mi-a plăcut. A fost un turneu foarte frumos, o să vin și la anul”, a declarat Radu Țurcanu.
Radu Țurcanu a triumfat la Vitality Open Tour
Președintele Federației Române de Tenis, George Cosac, a vorbit despre turneu: „Este una dintre cele mai bine organizate competiții de acest gen din România, la care vin cei mai talentați jucători de la noi. Deja avem aici doi tineri care bat la porțile naționalei, de Cupa Davis. Aș avea un cuvânt de apreciere și de mulțumire pentru Dr. Oetker, care este unul dintre principalii parteneri ai Federației Române de Tenis, și care se implică în mai multe proiecte ale federației, fiind unul dintre principalii sponsori la cea mai importantă competiție de copii din sud-estul Europei. Este și principalul sponsor al acestei competiții Vitality Open Tour, cu puncte ATP. Pe această cale doresc să mulțumesc eforturilor depuse și le suntem recunoscători. Acest tip de competiție este foarte importantă pentru că jucătorii noștri pot juca acasă și cuceri puncte în drumul către înalta performanță”.
„Suntem foarte fericiți. Este primul turneu pe care îl câștigăm împreună”
Perechea Dragos Cazacu / Alexandru Dumitru s-a impus în finală în fața dublului format din Jeremy Gschwendtner (Marea Britanie) și Alessandru Spadola (Italia), scor 4-6, 6-4, 10-7. „Suntem foarte fericiți. Este primul turneu pe care îl câștigăm împreună. Ne-am simțit foarte bine la Vitality Open Tour”, au declarat învingătorii.
Herve Madramany, arbitru de scaun la turneu, a afirmat: „Am atins toate bornele de arbitraj de la Roland Garros, la Fed Cup până la turneele Dr. Oetker, dar aici mă simt ca acasă și mă bucur că sunt din nou delegat la Vitality Open Tour. De fiecare dată condițiile oferite și organizarea sunt ireproșabile aici”.
La Vitality Open Tour au concurat peste 70 de jucători din 11 țări, la Tenis Club Curtea de Argeș. Arbitrul principal a fost Andrei Bardan, iar directorul turneului a fost Gheorghe Borțan. Au concurat, în probele de simplu și de dublu, jucători din țări, precum Italia, care a avut 20 de jucători (aproape ca numărul participanților din țara noastră), România, Republica Moldova, Cehia, Mareaa Britanie, Brazilia, Germania, Canada, SUA, Ucraina și Austria.