România atacă în formulă BBC înainte de Wimbledon. Care sunt primele adversare pentru tricolore și ce super-dueluri le așteaptă în turul doi, la Eastbourne

Mihaela Buzărnescu, Irina Begu și Sorana Cîrstea – BBC-ul tenisului românesc feminin – și-au aflat, sâmbătă, traseul în turneul de la Eastbourne, ultimul concurs WTA înainte de Wimbledon.

Proaspăt-semifinalistă la Birmingham, Mihaela Buzărnescu (30 WTA) nu are timp de respiro. De la Nature Valley Classic merge la Nature Valley International – așa cum sunt trecute în calendarul oficial cele două turnee pe iarbă din Anglia – și va debuta în primul tur cu un meci împotriva chinezoaicei de pe locul 38 WTA, Shuai Peng. Dacă se impune, Mihaela o va înfrunta mai departe, în turul doi, pe olandeza Kiki Bertens, a 12-a favorită a tabloului.

Irina Begu (33 WTA) va deschide cu un meci împotriva italiencei Camila Giorgi (47 WTA), fiind la o victorie distanță de un duel cu daneza Caroline Wozniacki (2 WTA) – desemnată principală favorită la Eastbourne după retragerea de ultim moment a Simonei Halep.

Sorana Cîrstea (49 WTA) a fost trimisă pe cealaltă extremă a tabloului, la un prim duel cu rusoaica Anastasia Pavlyuchenkova (28 WTA) – pe care o conduce 3-2 în meciurile directe. În turul doi, Sorana ar urma să o întâlnească pe a șaptea jucătoare a lumii, Karolina Pliskova.

Tabloul complet de la Eastborune:

Publicat: 23 06. 2018, 17:55
Actualizat: 23 06. 2018, 17:56